Indicele World Container Index, calculat de compania de consultanță Drewry, a scăzut săptămâna trecută cu aproximativ 0,1%, menținându-se nivelul de 7.648,18 dolari pentru containerul de 40 de picioare.

Cu toate acestea, potrivit Drewry, rata medie la nivel mondial este cu 24,7% mai mare comparativ cu perioada similară din 2021.

Tarifele de transport pe ruta Los Angeles – Shanghai au scăzut cu 1% sau cu 8 dolari, până la 1.278 dolari/containerul de 40 picioare. 

Tarifele pentru rutele Shanghai – Rotterdam (9.793 dolari/FEU), Rotterdam – Shanghai (1.425 dolari/FEU), Shanghai – Genova (11.681 dolari/FEU), Shanghai – Los Angeles 8.700dolari/FEU), Shanghai – New York (10.926 dolari/FEU), Rotterdam – New York (7.189 dolari/FEU) și New York – Rotterdam (1.180 dolari/FEU) s-au situat în jurul nivelului din săptămâna precedentă. 

Drewry se așteaptă ca ratele spot să rămână stabile în următoarele săptămâni.