Afacerile din comertul cu autovehicule si motociclete au crescut cu 9,7% in luna iulie 2020 fata de luna anterioara, insa rezultatul din primele sapte luni indica o scadere de 14,2% comparativ cu perioada similara din 2019, a anuntat astazi Institutul National de Statistica.
Potrivit INS, in perioada ianuarie - iulie 2020 comparativ cu intervalul similar de anul trecut, volumul cifrei de afaceri din comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie bruta, a inregistrat o cifra de afaceri mai mica cu 14,2%, ca urmare a scaderilor inregistrate la comertul cu autovehicule (-20,6%), comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule (-10,8%) si la activitatile de intretinere si reparare a autovehiculelor (-1,3%).
In primele sapte luni, comertul cu motociclete, piese si accesorii aferente; intretinerea si repararea motocicletelor a crescut cu 75,1%.
In perioada ianuarie - iulie 2020, comparativ cu intervalul similar de anul trecut, volumul cifrei de afaceri din comertul cu autovehicule si motociclete a scazut, ca serie ajustata in functie de
numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, cu 13,6%.
Iulie 2020 comparativ cu iunie 2020
Volumul total al cifrei de afaceri din comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie bruta, in luna iulie 2020, comparativ cu luna precedenta, a inregistrat o crestere cu 9,7%, datorita cresterilor inregistrate la comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule (+14,3%), activitatile de intretinere si reparare a autovehiculelor (+9,1%), comertul cu autovehicule (+8,1%) si la comertul cu motociclete, piese si accesorii aferente; intretinerea si repararea motocicletelor (+0,5%).
In acelasi timp, afacerile din comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, ca serie ajustata, a inregistrat o crestere cu 6,6% in luna iulie 2020, comparativ cu luna precedenta
Iulie 2020 comparativ cu iulie 2019
Volumul total al cifrei de afaceri din comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie bruta, in luna iulie 2020, comparativ cu luna iulie 2019, a inregistrat o crestere cu 0,4% datorita cresterilor inregistrate la comertul cu motociclete, piese si accesorii aferente; intretinerea si repararea motocicletelor (+90,3%), comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule (+2,0%) si la activitatile de intretinere si reparare a autovehiculelor (+1,8%). Comertul cu autovehicule a scazut cu 2,8%.
Volumul total al cifrei de afaceri din comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, in luna iulie 2020, a inregistrat o scadere cu 0,1% fata de luna iulie 2019.
Cifra de afaceri reprezinta veniturile totale inregistrate de catre o societate in perioada de referinta, provenite atat din activitatea principala, cat si din activitatile secundare derulate de aceasta. Cifra de afaceri nu include TVA si veniturile din vanzarea sau transferul de mijloace fixe.