Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat noi liste cu dosare aprobate in cadrul Programelor Rabla Clasic si Rabla Plus, in urma sedintei comitetului de Avizare din 3 noiembrie 2020.

Astfel, in cadrul Programului Rabla Clasic au fost acceptate 149 dosare pentru 250 autovehicule si 2 contestatii pentru 3 autovehicule.

Pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 47 dosare pentru 101 autovehicule, dintre care 81 pur electrice si 20 electrice hibride si 2 contestatii pentru 1 autovehicul pur electric si 1 autovehicul electric hibrid.

Reamintim faptul ca sesiunea de depunere a dosarelor de acceptare a persoanelor juridice in cadrul Programelor Rabla Clasic si Rabla Plus a fost prelungita pana la data de 20 noiembrie 2020.

Listele dosarelor acceptate in cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la sectiunile aferente Programelor Rabla si Rabla Plus.