In cadrul Programului Rabla Clasic 2021, Administratia Fondului pentru Mediu a acceptat, pana acum, un numar de 115 dosare de la persoane juridice, pentru 157 autovehicule. 

De asemenea, tot pentru persoane juridice, au fost publicate 48 dosare acceptate in cadrul Programului Rabla Plus 2021, pentru 90 autovehicule electrice, dintre care 49 electrice - hibride şi 41 autovehicule pur electrice.

AFM a mai anuntat ca peste 18.000 de persoane fizice s-au inscris la producatori și dealeri auto in cadrul Programului Rabla Clasic 2021, pana in prezent fiind achizitionate 7.336 de autovehicule şi o motocicleta.

In cadrul programului Rabla Plus 2021, s-au inscris la producatori și dealeri auto, 2.234 persoane fizice, pana in prezent fiind achizitionate 299 mașini noi (195 pur electrice și 104
hibrid plug-in).

"Listele dosarelor acceptate in cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la sectiunile aferente Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus. Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producatorilor/dealerilor auto validati in Programele Rabla şi Rabla Plus, listele acestora fiind disponibile pe site-ul institutiei", se mentioneaza in comunicat.

Programele "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" pentru acest an au demarat pe data de 26 aprilie.

Potrivit datelor MMAP, "Rabla Clasic" 2021 are un buget total de 440 de milioane de lei, cu 35 de milioane de lei mai mult decat in 2020, ceea ce va permite achizitionarea a peste 55.000 de autovehicule noi, mai putin poluante.

Pentru acest an, a fost majorata atat prima de casare - de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, cat şi ecobonusul pentru tehnologia hibrid - de la 2.500 de lei la 3.000 de lei, precum şi ecobonusul GNC/GPL/emisii sub 96 de grame CO2/km - de la 1.000 de lei la 1.500 de lei.

Suma maxima ce va putea fi decontata din costurile unei maşini noi prin "Rabla Clasic" poate ajunge la aproximativ 2.250 de euro, in conditiile in care ecobonusurile pot fi combinate intre ele şi adaugate la prima de casare.

Noua editie a Programului "Rabla Plus" are, in acest an, cel mai mare buget de la lansare, respectiv 400 de milioane de lei, dublu fata de anul anterior. in acest context, in 2021 se pastreaza neschimbata cea mai mare prima din Europa pentru maşinile electrice, respectiv 10.000 de euro pentru "full electric" şi circa 4.500 de euro pentru maşini hibride plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului nou. Cei care vor dori sa renunte la o maşina veche, poluanta, şi sa achizitioneze un autovehicul electric vor beneficia atat de prima de casare acordata prin Programul "Rabla Clasic", in valoare de 7.500 de lei, cat şi de ecotichetul alocat in cadrul Programului "Rabla Plus".

De asemenea, pentru achizitionarea de motociclete noi, in schimbul predarii spre casare a unui autovehicul uzat, se acorda o prima de casare de 5.500 lei. Valoarea cumulata a ecotichetului şi a primei de casare nu poate depaşi 50% din valoarea de achizitie a motocicletei electrice.