Cea de-a cincea sesiune din 2018 derulata in cadrul Rabla si Rabla Plus a crescut cu 604 masini numarul vehiculelor pentru care persoanele juridice solicita finantare, astfel ca, de la demararea programelor in acest an, totalul a urcat la 2.756 de unitati.

In etapa din 5 iulie, pentru Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national au fost acceptate 239 dosare pentru 550 autovehicule si 3 contestatii pentru 5 autovehicule, in timp ce pentru "Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante si eficiente din punct de vedere energetic" au fost aprobate 26 dosare pentru 49 autovehicule, dintre care 4 electrice hibride si 45 pur electrice. 

In cele patru sesiuni precedente, pentru Rabla au fost acceptate 921 de dosare pentru 1.825 de vehicule, iar pentru Rabla Plus, 108 de dosare pentru 337 de masini "verzi", dintre care 254 electrice si 83 hibride. 

Listele persoanelor juridice sunt publicate pe site-ul Administratiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro), la sectiunile aferente  programelor. 

AFM reaminteste ca entitatile interesate mai pot depune dosare de acceptare in cadrul celor doua programe pâna la data de 28 septembrie 2018.