Piața RCA confirmă, după prima jumătate a anului 2022, că a reușit să depășească efectele dispariției City Insurance S.A., fostul lider din domeniu, a precizat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
”Eficiența măsurilor fără precedent, luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară atât în ceea ce privește legislația în domeniu, cât și în ceea ce privește activitatea de control și supraveghere, este confirmată de datele preliminare raportate de firmele de asigurare pentru primele 6 luni din 2022”, conform unui raport al instituției.
Concret, arată ASF, nivelul de concentrare a pieței, deși este încă ridicat, a ajuns la cea mai mică cotă din ultimii opt ani. După ce crescuse substanțial, în contextul ieșirii din piață a City Insurance S.A., Euroins, liderul actual al pieței RCA, a revenit, în al doilea trimestru al acestui an, la nivelul din perioada similară a lui 2021 în ceea privește cota de piață, scăzând până la 31,8%, în iunie 2022, de la 36% la finalul lui martie a acestui an.
Corelată cu evoluția celorlalte companii autorizate să vândă RCA, dinamica cotei de piață a celui mai mare jucător sugerează că deficitul de asigurare creat de ieșirea City Insurance S.A. a fost acoperit echilibrat, de întreaga piață, fără apariția unor distorsiuni care să încarce până la cote alarmante un singur jucător. De altfel, acest lucru se vede și din situația plăților efectuate de cei opt jucători activi, în primul semestru al anului 2022. Euroins are o cotă de peste 50% din despăgubirile brute.
”Comportamentul Euroins este și rezultatul acțiunilor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care a fost activă prin supraveghere permanentă și acțiuni de control, unele soldate cu sancțiuni”, precizează instituția.
Clasamentul primilor trei jucători, raportat la primele brute subscrise (PBS), este completat de Groupama, cu o cotă de piață de aproape 21% și Allianz Țiriac cu aproape 19%, cele două societăți evoluând aproape constant în cel de-al doilea trimestru al acestui an. Cu excepția Generali, toate celelalte societăți au cote între 6% și 8%, de remarcat fiind poziționarea Axeria Yard, societatea franceză care se apropia în iunie de 6% din piață, deși a intrat în România abia în decembrie 2021.
Pe de altă parte, ASF consideră că prețurile RCA s-au stabilizat și chiar sunt în scădere, iar rata combinată se află, la rândul ei, pe un trend de reducere.
”O evoluție îmbucurătoare poate fi observată și în ceea ce privește prețurile. Primele medii s-au stabilizat și chiar au intrat pe un trend descendent, începând cu cel de-al doilea trimestru al acestui an, conform datelor centralizate de ASF”, menționează raportul.
Prima medie pentru persoane fizice era de 904 lei la finalul lunii iunie, față de 913 lei la finalul lui martie. La persoane juridice, prima medie a rămas aproximativ la același nivel, fiind de 1.984 de lei, față de 1.943 de lei în martie.
ASF recunoaște că, față de prima parte a lui 2021, creșterile sunt încă substanțiale, ”însă stabilizarea și chiar ușoara scădere la nivelul persoanelor fizice reprezintă semne pozitive care arată că diversificarea pieței are rezultate palpabile”.
Potrivit supraveghetorului pieței asigurărilor, indicatorii s-au îmbunătățit și în ceea ce privește daunalitatea. La nivel de piață, rata combinată a ajuns la 107%, față de peste 112% la finalul primului trimestru al acestui an, peste 142% în al doilea trimestru din 2021 și peste 161% la finalul lui 2021.
Nivelul comisioanelor din prime, plătit de asigurători pentru distribuția de RCA, a scăzut la 10,72%, la nivelul primului semestru din 2022, față de 14,40% în semestrul 1 al anului 2021. În același timp, rata daunei a scăzut substanțial în al doilea trimestru al acestui an, la 74,85%, față de 109,15% în al doilea trimestru al lui 2021. Această dinamică arată că asigurătorii și-au redus substanțial pierderile. Amintim că rata combinată a daunei se calculează ca raport între suma daunelor achitate și cheltuielilor de distribuție și administrare și, respectiv, primele brute câștigate.