City Insurance intra in procedura legii privind redresarea si rezolutiunea asiguratorilor, pentru situatia financiara nerestabilita anul trecut. Totodata, presedintele societatii si-a pierdut autorizatia.
Autoritatea de Supraveghere Financiara a anuntat astazi ca a constatat neindeplinirea masurilor de redresare financiara, potrivit Legii nr.503/2004, pentru restabilirea situatiei financiare in cursul anului 2016, asumate de Adunarea Generala si Consiliului de Administratie al societatii de asigurare reasigurare City Insurance, si a decis aplicarea dispozitiilor Legii nr.246/2015 privind redresarea si rezolutia asiguratorilor, incepand cu data emiterii Deciziei nr.463 din 04.04.2017.
In continuare, conducerea societatii are obligatia realizarii unor masuri preluate din planul de redresare, la care se mai adauga actiuni de restabilire a fondurilor proprii eligibile care sa acopere cerintele de capital minim (MCR) si de solvabilitate (SCR), prin capitalizarea de catre un potential investitor, potrivit Memorandumului de intelegere cu Dr. Max Roessler.
Pentru neindeplinirea planului de redresare, Consiliul ASF a hotarat retragerea autorizatiei de Presedinte al Consiliului de Administratie si de Director General a lui Dan Odobescu si amendarea acestuia.
Totodata, Consiliul ASF a decis si amendrea lui Cristian Pascale, in calitate de membru al Consiliului de Administratie al City Insurance.