In al doilea semestru al anului 2018, valoarea primelor medii RCA efectiv practicate de societatile de asigurare s-a situat sub valoarea tarifului de referinta anterior pentru majoritatea categoriilor de vehicule, arata Autoritatea de Supravehghere Financiara (ASF).

De exemplu, in cazul autoturismelor cu o capacitate cilindrica de 1.401 -1.600 cmc, detinute de persoane cu varsta de 31-40 de ani, prima medie in piata a fost de 625 lei, cu 13% mai mica fata de prima de referinta anterioara (716 lei). 

Pentru aceeasi categorie de autovehicule, dar pentru persoane sub 30 de ani, prima medie in piata a fost de 972 lei, cu 7% mai mica decat prima de referinta anterioara (1049 lei), iar pentru cei cu varsta de 41-50 ani prima medie in piata a fost de 614 lei, cu 14% mai mica decat prima de referinta anterioara (712 lei). 

Potrivit ASF, in cazul persoanelor fizice, aproximativ 54% din expunerea aferenta politelor subscrise in perioada 1 iulie 2017 - 30 iunie 2018 a fost inclusa in clasa Bonus 8, astfel incat la reinnoirea politelor asiguratii incadrati intr-o clasa de bonus vor putea beneficia de o reducere a primelor de asigurare de pana la 50%. Mai putin de 0,01% din politele subscrise in aceasta perioada au fost incluse in clasa Malus 8.

In cazul autovehiculelor destinate transportului de marfa cu masa maxima autorizata mai mare sau egala de 16.000 kg - persoane juridice, ASF arata ca prima medie la nivelul pietei a fost in valoare de 6.760 lei, cu aproximativ 7% mai mica decat tariful de referinta (7.273 lei).

Pentru comparabilitate, primele practicate de societati au fost convertite in prime anuale si ajustate la nivelul clasei B0.

ASF reitereaza ca tarifele de referinta nu reprezinta tarife la care sunt incheiate politele RCA in piata.

Tarifele de referinta au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independenta -  Ernst & Young Assurance Services SRL - in functie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfa, autovehicule transport persoane etc.), tipul asiguratului (persoana juridica/persoana fizica), varsta asiguratilor in cazul persoanelor fizice, precum si de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrica sau puterea, masa maxima autorizata, numarul de locuri).