In ultimul trimestru din 2016, datele ASF arata ca trendul ascendent al primelor medii RCA pare sa se fi inversat. Reprezentantii institutiei spun ca pentru persoanele juridice, primele medii au coborât la 2.527 lei pentru autovehicule de transport marfa si la 2.191 lei pentru cele de transport persoane.

Piata asigurarilor auto obligatorii a crescut si in trimestrul patru al anului 2016, continuând trendul ascendent din ultimii cinci ani. Astfel, volumul total al primelor brute subscrise (PBS) pe segmentul RCA a atins in anul 2016 un total de 4,03 miliarde lei, arată datele Autoritatii pentru Supraveghere Financiara.


 
Numarul de contracte RCA incheiate, exprimat in unitati anuale, a atins anul trecut un nivel de 4.983.409, ceea ce echivaleaza cu o crestere cu peste 5% fata de anul anterior.
 
Reprezentantii ASF spun ca la nivelul intregii piete se remarca o inversare a trendului ascendent al primelor medii in trimestrul patru al anului 2016. "Astfel, valoarea primei medii trimestriale in trimestrul IV a fost de 822 lei fata de 901 lei in trimestrul trei", precizeaza sursele citate.


 
Potrivit acestora, la finele lunii decembrie 2016 prima medie anualizata RCA pentru persoanele fizice s-a situat la un nivel de 465 lei pentru autoturisme, 978 lei pentru autovehicule destinate transportului de marfa si 1.814 lei pentru autoturisme transport persoane.
 

Pentru persoanele juridice, primele medii au ajuns, la sfârsitul anului 2016, la 712 lei pentru autoturisme, 2.527 lei pentru autovehicule de transport marfa si 2.191 lei pentru autovehicule transport persoane.

La finalul anului trecut, cea mai mare cota de piata a inregistrat-o Euroins (21%), urmata de Asirom (17,3%), City Insurance (16,1%), Carpatica (10,5%), Allianz-Tiriac (9,5%), Omniasig (9%), Groupama (7%), Generali (5,1%) si Uniqa (4,9%).
 
Pe baza datelor provizorii raportate de societatile de asigurari, la 31 decembrie 2016, rata combinata (bruta de reasigurare) se situa la 108,48%.