Asiguratorii prefera sa-si vanda politele RCA prin intermediul brokerilor de asigurare, in conditiile in care acestia au intermediat, in primele noua luni din 2018, prime in valoare de 2,4 mld. de lei, adica 89,2 % din piata asigurarilor auto obligatorii, cifrata la 2,69 mld. lei.
Potrivit Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), la finalul trimestrului III, brokerii de asigurare au intermediat prime in valoare de 2,4 mld. de lei pe segmentul RCA, in scadere cu 5,95% comparativ cu rezultatul din perioada similara a anului trecut. In acelasi timp, valoarea politelor intermediate pe segmentul Casco a urcat cu 9,34% fata primele 9 luni din 2017, pana la 1,093 mld. lei.
Topul companiilor
La finalul semestrului III din 2018 erau inregistrati un numar de 361 de brokeri de asigurare si/sau reasigurare autorizati, din care 297 societati active, 50 de societati cu activitatea interzisa temporar si 14 societati cu activitatea suspendata.
Conform datelor ASF, primii 10 brokeri detin o cota de piata cumulata de 46,76%.
La finalul trimestrului III, liderul pietei a redevenit Safety Broker (7,48%), urmat la o foarte mica distanta de Marsh Broker de Asigurare Reasigurare (7,32%). Pe locul 3 in Topul brokerilor se mentine Transilvania Broker (5,46%).
Clasamentul brokerilor in functie de cota de piata:
1. Safety Broker de Asigurare - 7,48%
2. Marsh - Broker de Asigurare-Reasigurare - 7,32%
3. Transilvania Broker de Asigurare - 5,46%
4. Destine Broker de Asigurare-Reasigurare - 5,21%
5. Inter Broker de Asigurare - 4,113%
6. DAW Management - Broker de Asigurare - 4,11%
7. Campion Broker de Asiguraire - 3,62%
8. Unicredit Insurance Broker - 3,60%
9. Porsche Broker de Asigurare - 2,69%
10. Millenium Insurance Broker (MIB) - 2,48%
Peste 60% din venituri, obtinute din asigurari auto
In primele 9 luni ale anului 2018, brokerii de asigurare au raportat venituri obtinute din activitatea de intermediere in valoare de 799,9 mil. lei, in crestere cu 12,94% fata de perioada precedenta. Din aceasta suma, 339,87 mil. lei reprezinta venituri obtinute din intermediarea politelor RCA, cu o pondere de 45,98% in total, iar 172,3 mil. lei, venituri obtinute din vanzarea asigurarilor Casco, cu o pondere de 23,41% in total.
Desi volumul primelor intermediate pe clasa de asigurari RCA au inregistrat o scadere in primele 9 luni ale acestui an, veniturile obtinute de brokeri au crescut – comisionul mediu situandu-se undeva la 14%, fata de 12,22% anul trecut. Pentru restul asigurarilor generale, comisionul mediu la nivelul trimestrului III 2018 a fost de 18,88%.
Din punct de vedere al canalelor de vanzare, brokerii de asigurare detin o pondere importanta in portofoliul asiguratorilor. La nivelul pietei, vanzarea produselor de asigurare se realizeaza intr-un procent de 41,21% prin brokerii de asigurare.
Volumul de prime intermediate de brokerii de asigurare pe societati de asigurare la 30 septembrie 2018:
1. Asigurare Reasigurare Asimed - 98,75%
2. Euroins Romania Asigurare Reasigurare - 96,54%
3. City Insurance - 95,53%
4. Ergo Asigurari - 85,71%
5. Exim Romania - 77,72%
6. Gothaer - 73,48%
7. Uniqa Asigurari - 63,93%
8. Omniasig Vig - 62,92%
9. Groupama Asigurari - 62,48%
10. Certasig - 62,22%
11. Generali Romania - 59,99%
12. Asirom - 56,53%
13. Allianz - Tiriac Asigurari - 53,25%
14. Signal Iduna - 45,32%
15. Garanta Asigurari - 39,69%
16. Grawe Romania - 39,65%
17. Asito Kapital - 37,85%
18. ABC Asigurari - Reasigurari - 22,97%
In ceea ce priveste principalii 10 asiguratori pentru care brokerii de asigurare au intermediat primele, locul I este ocupat de City Insurance, cu o pondere de 20,82%, urmata de Euroins Romania (14,74%) si de Allianz-Tiriac Asigurari (11,22%).
Clasamentul este completat de: Omniasig - 11,04%, Groupama Asigurari - 9,94%, Asirom - 9,60%, Generali Romania - 5,91%, Uniqa Asigurari - 3,50%, Gothaer Asigurari - 1,78%.Reasigurari - 1,69% si NN Asigurari de Viata - 1,23%.