Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) intenționează să majoreze contribuția asigurătorilor pe segmentul asigurărilor generale la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), pentru a putea face față plăților către păgubiții City Insurance, companie căreia i-a fost retrasă autorizația de funcționare în septembrie 2021.

Drept urmare, ASF a publicat în dezbatere publică proiectul de normă privind cotele de contribuţie datorate de asigurători FGA. Potrivit documentului, pentru anul 2022, cota de contribuţie pentru asigurările generale va fi de 2,5%, de la 1% în prezent, aceasta fiind aplicată asupra volumului de prime brute încasate începând din luna februarie.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, "având în vedere obiectivul ASF privind apărarea drepturilor asiguraţilor, conform prevederilor legale de organizare şi funcţionare, precum şi contextul excepţional generat de situaţia City Insurance SA, se propune o intervenţie legislativă asupra prevederilor Normei nr. 17/2015 privind cotele de contribuţie datorate de asigurători Fondului de garantare a asiguraţilor, pentru a asigura în permanenţă resursele necesare pentru efectuarea plăţilor către creditorii de asigurări".

Potrivit ASF, pentru activitatea de asigurări de viaţă, cota de contribuţie la FGA nu se majorează, rămânând la nivelul de 0,4%. Concomitent, rămân neschimbate cotele de contribuţie la Fondul de rezoluţie pentru asigurători, ale cărui resurse se utilizează conform obiectivelor rezoluţiei, iar plăţile contribuţiilor la acesta sunt în continuare sistate, ca o măsură de susţinere a pieţei asigurărilor", se mai precizează în nota de prezentare a proiectului.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări (asiguraţi, beneficiari, persoane păgubite) de consecinţele insolvenţei unui asigurător, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu modificările şi completările ulterioare.