Odata cu publicarea Legii Bugetului pentru 2021 in Monitorul Oficial, vor incepe si platile pentru contractele de ajutor de stat din Masura 2 – Capital de lucru, fiind disponibila imediat suma de aproximativ 150 milioane de euro, a anuntat Ministerul Economiei.

Potrivit sursei citate, procedura de plata dureaza efectiv o saptamana, pana ce banii ajung la banci, iar ele pot incepe platile catre beneficiari.

Banii trebuie sa parcurga un circuit legal pana la beneficiar. Ministerul Economiei ii primeste de la Trezoreria statului. Apoi ii inainteaza agentiei teritoriale, care, la randul ei, ii trimite la banca. Simultan, pentru operativitate, se trimite contractul aprobat, pentru semnare, la beneficiar.

Dupa obtinerea semnaturii beneficiarului, plata se face imediat. in cazul in care sistemul merge fara defectiuni, se pot face pana la 1.000 de plati pe zi.

Ordinea platilor se va face in ordinea numerelor de identificare in Registrul Unic Electronic (numar RUE), adica in ordinea in care s-au inscris potentialii beneficiari.

Situatia privind inscrierile şi platile privind schema de ajutor de stat instituita prin OUG 130 este publicata periodic de Ministerul Economiei.

In cadrul Masurii 2 - Capital de lucru, sunt in total de plata 650 de milioane de euro.

Ministerul Economiei va propune in timp foarte scurt timp o Ordonanta de Urgenta care sa grabeasca platile, fondurile pentru aceasta masura fiind acum alimentate din doua surse, POC si React EU, iar deblocarea restului de finantare e ingreunata.