Achizitia unei polite RCA nu inseamna doar alegerea unui asigurator in functie de pret. Odata incheiat contractul trebuie sa fiti atenti si la o serie de aspecte care, ignorate initial, va pot crea ulterior multe probleme.
1. Solicitati formularul de Constatare amiabila
La incheierea unei asigurari RCA, asigurati-va ca primiti si formularul pentru constatarea amiabila. Acest formular este tiparit si distribuit de societatile de asigurare autorizate sa practice RCA.
2. Atentie la corectitudinea datelor
Pentru a beneficia de o aplicare a sistemului bonus-malus conforma cu legislatia este important sa verificati acuratetea datelor inscrise in politele de asigurare incheiate si, totodata, sa instiintati asiguratorul cu privire la eventualele inadvertente intre informatiile completate si cele reale. Exista posibilitatea ca pe contractul de asigurare RCA sa apara erori in transcrierea datelor reale ale asiguratului si ale vehiculului, care pot conduce la stabilirea unei clase eronate de bonus-malus.
Eventualele erori privind datele mentionate in contractul de asigurare (si preluate eronat in baza de date cu asigurarile obligatorii de raspundere civila auto incheiat pe teritoriul Romaniei) pot fi corectate doar de catre asiguratorul care a emis contractul de asigurare si care a transmis datele in baza de date cu asigurarile obligatorii de raspundere civila auto incheiate pe teritoriul Romaniei.
3. Atentie la polite RCA false. Cum va feriti de fraude
Riscul contractarii unei polite RCA false este minim, in contextul in care atat la nivelul formularelor tipizate, cat si la nivelul mecanismelor de raportare si control exista suficiente elemente de siguranta. Cu toatea cestea, consumatorii de asigurari au la randul lor un rol important in prevenirea sau descoperirea la timp a unor asemenea cazuri, respectand anumite masuri recomandate:
• Trebuie sa fiti atenti daca societatea care elibereaza aceste polite (direct sau prin intermediul brokerilor) are dreptul de a practica pe teritoriul Romaniei asigurarea obligatorie RCA.
• Trebuie sa verificati corectitudinea completarii rubricilor existente in contract si polita, respectiv informatiile despre partile implicate in contract, perioada de valabilitate a asigurarii, prima de asigurare, clasa bonus-malus, datele tehnice ale vehiculului (numarul de inmatriculare/inregistrare, numarul de identificare al vehiculului) conform documentelor de identificare ale acestuia, precum si statele in care polita de asigurare are valabilitate. Forma si continutul politei de asigurare RCA, precum si caracteristicile tehnice care trebuie indeplinite pot fi vizualizate pe pagina ASF, la rubricile Legislatie sau Consumatori.
• Consumatorii sunt sfatuiti sa utilizeze, ori de cate ori este necesar, baza de date cu asigurarile obligatorii de raspundere civila auto incheiate pe teritoriul Romaniei unde pot verifica existenta politei achizitionate.
4. Atentie la implicatiile ce decurg din cumpararea unei polite RCA de la un asigurator autorizat intr-un alt stat membru
Consumatorii pot cumpara asigurarea RCA atat de la o societate de asigurari autorizata de ASF, cat si de la o societate de asigurari care vinde RCA in Romania in baza libertatii de a presta servicii, aceasta nefiind autorizata de ASF ci de autoritatea competenta din alt stat membru al UE. Pentru informarea dumneavoastra, ASF a realizat un Ghid dedicat consumatorilor care exercita o astfel de optiune, disponibil la www. asfromania.ro/edu. Este bine sa acordati atentie urmatoarelor aspecte:
• societatea respectiva este supravegheata de autoritatea din statul de origine si nu de ASF. Drept urmare, orice petitie adresata de un consumator este analizata de autoritatea din statul membru de origine.
• in situatia in care ati fost pagubit ca urmare a producerii unui eveniment asigurat RCA de asiguratorul care desfasoara activitate in Romania in baza libertatii de a presta servicii, trebuie sa va adresati reprezentantului de daune desemnat de asigurator in Romania, insa asiguratorul este cel care va deschide dosarul de dauna. Datele reprezentantului de daune le regasiti pe pagina de internet a ASF (www.asfromania.ro).
• consumatorul are protectia oferita de Fondul de Garantare din statul membru unde este autorizata societatea (in cazul in care exista o astfel de schema de garantare). Consumatorul NU are protectia oferita de Fondul de Garantare a Asiguratilor din Romania.