Sindicatul Ford Automobile Craiova a ajuns la un acord cu patronatul in ceea ce priveste un nou contract colectiv de munca. Contractul va fi valabil pentru perioada 2016-2017, iar nivelul veniturilor salariale ar urma sa fie asemanator cu cel din 2015. Aceasta ultima propunere a creat tensiuni intre sindicalisti si conducerea fabricii. Liderul sindicatului,  Ovidiu Cioroianu, a declarat, pentru Agerpres, ca noul contract a fost deja semnat si inregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca.

"Chiar daca avem nemultumirile noastre, contractul a fost semnat si inregistrat la ITM. Nimeni nu este fericit, dar aceasta este situatia pe piata muncii din zona", a declarat liderul sindical.

Sindicalistii sunt practic obligati sa accepte realitatea din teren: masinile produse la Craiova, B-Max, nu s-au vandut atat de bine pe cat era preconizat initial. In ultimii doi ani, uzina nu a functionat aproape niciodata la capacitate maxima, ia conducerea a fost obligata uneori sa faca concedieri si sa trimita o parte din angajati in somaj tehnic.

Intrebat daca se preconizeaza si in 2016 perioade de somaj tehnic pentru o parte a angajatilor, Cioroianu a afirmat ca acestea nu sunt excluse. "Nu cred ca piata auto va cere atatea masini cate putem sa producem noi", a spus acesta.

Oficialii Ford au declarat anul trecut ca sprijina anumite modificari ale Contractului colectiv de munca, menite sa ajute fabrica de la Craiova sa devina mai competitiva si mai eficienta. Altfel spus, acestia nu au acceptat deloc cresteri de salarii, care ar creste costurile de productie si ar duce, inevitabil, la un pret mai mare pentru o masina care nu se vinde foarte bine.

"Compania noastra sprijina anumite modificari cheie ale Contractului colectiv de munca, menite sa ajute fabrica de la Craiova sa devina mai competitiva si totodata mai eficienta. Aceste modificari corecte si oneste pe care compania noastra le-a prezentat Sindicatului sunt destinate sa plaseze fabrica de la Craiova intr-o pozitie puternica in ceea ce priveste viitorul sau in sistemul global de productie Ford. Fabrica de la Craiova este una dintre cele mai moderne facilitati de productie pe care Ford le detine in Europa, fiind dotata cu tehnologie de ultima generatie in care s-a investit peste un miliard de euro. Suntem increzatori ca impreuna cu Sindicatul si cu ajutorul angajatilor nostri vom face tot ceea ce putem pentru a atrage un volum de munca suplimentar si securiza totodata noi oportunitati de afaceri pentru Ford Craiova", au afirmat atunci reprezentantii companiei.