Deputatul Robert Sighiartau a anuntat, dupa sedinta Comisiei pentru buget, finante si banci, ca supra-acciza la carburanti si supraimpozitarea contractelor part-time au fost eliminate. 

Acesta a aratat insa ca votul final se va da in plenul Camerei Deputatilor.

"Am inregistrat o prima mare victorie in Comisia pentru buget, finante si banci a Camerei Deputatilor: Supra-acciza la carburanti si supraimpozitarea contractelor part-time au fost eliminate! Urmeaza batalia si votul final in plenul Camerei. Sunt sigur ca vom fi victoriosi si acolo", a afirmat Robert Sighiartau.

Acesta a catalogat supra-acciza la carburanti drept o taxa oneroasa, considerand ca eliminarea ei reprezinta o veste buna de Sarbatori. 

"Romanii trebuie sa scape de supra-acciza oneroasa la carburanti si de supraimpozitarea muncii part-time. Ar fi unele dintre cele mai bune vesti de sarbatorile de iarna", a  conchis deputatul.

Taxa de 7 eurocenti/litru a fost introdusa de Guvernul Ponta in aprilie 2014, urmand ca din sumele colectate sa fie finantate investitiile in autostrazi si drumuri.