Comisia Europeana a aprobat schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru companiile mari, Guvernul fiind astfel pregatit sa adopte un act normativ in acest sens, a anuntat premierul Ludovic Orban.

"Pot sa va spun ca am primit aprobarea din partea Comisiei Europene pe schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru companiile mari, care nu sunt IMM-uri si suntem pregatiti sa adoptam actul normativ", a declarat Ludovic Orban.

El a adaugat ca, de asemenea, Guvernul are pregatit un set de acte normative pentru a asigura "lichidate, fluenta in derularea contractelor", precum schema de garantare a creditului comercial, schema de garantare pentru leasingul de echipamente, scheme de garantare pentru factoring si pentru instrumentele de tip bilet la ordin.

Totodata, premierul a anuntat ca joi va fi lansat in dezbatere publica proiectul de ordonanta de urgenta privind lansarea programului de finantare sub forma de granturi catre IMM-uri, inclusiv pentru cele din transporturile rutiere.

"Aici este vorba de miliardul de euro pe care l-am mobilizat ca urmare a deciziei Comisiei de crestere a flexibilitatii intre diferitele programe pe exercitiul 2014-2020, 550 de milioane, granturi pentru investitii, 350 de milioane, granturi pentru capital de lucru pentru repornirea domeniilor companiilor din domeniile cele mai afectate cum ar fi HORECA, zona de spectacol, transportul rutier de persoane si, de asemenea, o sa fie o alocare de 100 de milioane si pentru granturile catre intreprinderile mici care nu au angajati, care au administratori care sunt platiti din dividende", a precizat Ludovic Orban.