Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă anumite măsuri de sprijin acordate de Germania în favoarea DB Cargo sunt în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat.
DB Cargo este o filială 100% a operatorului feroviar german Deutsche Bahn (DB) AG, deținut de stat. Potrivit Executivului comunitar, DB Cargo a înregistrat în mod constant pierderi, care au fost acoperite integral și continuu de DB AG, pe baza unui acord de deschis de transfer de profit și pierdere, încheiat între cele două entități.
Investigația a fost demarată ca urmare a unei plângeri depuse la Comisia Europeană, în care se arăta că acordul de transfer al profitului și pierderii, precum și alte măsuri de care beneficiază DB Cargo reprezintă un ajutor de stat incompatibil, în favoarea societății. În acest sens, potrivit reclamantului, astfel de măsuri îi conferă DB Cargo un avantaj selectiv necuvenit față de concurenții săi, permițându-i să investească în creșterea și extinderea activității sale și în modernizarea flotei sale, în pofida faptului că are pierderi și fără a lua în considerare profitabilitatea sau lichiditatea.
În această etapă, pe baza evaluării sale preliminare, Comisia își exprimă îngrijorarea că anumite măsuri în favoarea DB Cargo ar putea să nu fie conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat și a decis să deschidă o investigație aprofundată în legătură cu:
- acordul deschis de transfer al profitului și pierderilor între DB AG și DB Cargo, în temeiul căruia DB AG acoperă pierderile DB Cargo din 2012;
- furnizarea de către DB AG la condiții de preț potențial favorabile a serviciilor intra-grup către DB Cargo;
- condițiile potențial avantajoase ale împrumuturilor în cadrul finanțărilor de grup;
- acoperirea parțială de către Fondul Federal German al Căilor Ferate a remunerației funcționarilor publici angajați anterior de fosta companie națională de căi ferate Deutsche Bundesbahn și alocați în prezent către DB Cargo.
”Comisia va investiga în continuare pentru a determina dacă preocupările sale inițiale sunt confirmate. Deschiderea unei investigații aprofundate oferă Germaniei, reclamantului și altor părți terțe interesate posibilitatea de a prezenta observații”, a transmis Comisia Europeană.