Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR) a lansat propria platforma online de educatie financiara in asigurari, primul proiect de acest gen la nivelul industriei de asigurari din Romania.
Potrivit UNSAR, acest proiect este parte a strategiei 2017 – 2020, asumate de Uniune la inceputul acestui an, strategie care are ca punct central consumatorul de asigurare.
Sub sloganul “Asigura-te ca stii”, platforma www.asiguropedia.ro isi propune sa se adreseze direct consumatorilor si potentialilor consumatori de asigurari din Romania, cu scopul de a-i face sa inteleaga clar beneficiile si modul de functionare al asigurarilor, dar si cum pot fi evitate anumite riscuri.
UNSAR considera ca educatia financiara este esentiala pentru consumatorul de asigurari, un nivel crescut al cunostintelor permitandu-i acestuia sa aleaga produsele de asigurare care ii acopera cel mai bine nevoile.
"In acest moment, in Romania, rolul asigurarilor in protectia cetatenilor si in prevenirea destabilizarii bugetului familiei atunci cand un eveniment nefericit se intampla nu este clar inteles de catre consumatori, lucru care se reflecta si in interesul scazut pentru produsele de asigurare facultative. Din contra, la nivel european, piata asigurarilor facultative o depaseste cu mult pe cea a asigurarilor obligatorii, acest lucru fiind un indicator atat al nivelului de educatie financiara, cat si al gradului de maturizare a pietei de asigurari", arată reprezentantii UNSAR.
Acestia considera ca, in Romania, cresterea nivelului de educatie financiara cu atat mai necesara cu cat piata de asigurari a traversat in ultimii ani o perioada dificila, marcata de falimentele unor companii mari si de instabilitatea mediului legislativ.
Tinand cont ca piata este dominata de asigurarile obligatorii auto, un alt deziderat al acestei platforme este acela de a contribui la cresterea gradului de siguranta rutiera. "Astfel, suntem de parere ca, alaturi de dialogul constant cu autoritatile, platforma reprezinta un atu in plus pentru piata, in identificarea masurilor optime pentru reducerea frecventei si severitatii accidentelor de circulatie", mai spun sursele citate.
“Noua platforma de educatie financiara este o oportunitate pentru o comunicare reala intre industrie, pe de o parte, reglementatori si consumatori, pe de alta parte. Doar punand impreuna expertiza, asteptarile si nevoile tuturor partilor implicate in piata de asigurari vom putea sa ne atingem telurile. Nu sunt doar vorbe, relatia cu clientii sta la baza afacerilor pe care asiguratorii le desfasoara, la fel si o comunicare deschisa si constructiva cu toate autoritatile statului cu atributii in domeniu. ii invit pe toti cei implicati in piata sa utilizeze si sa dezvolte impreuna cu UNSAR acest nou instrument”, a declarat Adrian Marin, presedintele UNSAR.