Transportul rutier de marfa si servicile de coletarie interna expres, distributia autoturismelor, a vehiculelor de marfa de peste 3,5 tone si a pieselor de schimb au fost incluse de Consiliul Concurentei in grupul industriilor in care se manifesta cea mai ridicata presiune concurentiala din economie.
Institutia a dat publicitatii valoarea Indicele Agregat de Presiune Concurentiala (IAPC) care masoara inclinarea spre concurenta a sectoarelor economice, in acest an fiind analizate 46 de industrii.
Pentru industriile asociate vehiculelor, scorurile acordate sunt:
- Distributia pieselor de schimb pentru autovehicule - 51%
- Distributia autovehiculelor de peste 3,5 tone pentru transport de marfa - 47%
- Transport rutier de marfuri - 46%
- Servicii de coletarie interna expres - 46%
- Distributie de autoturisme - 43%
In raportul Consiliului Concurentei cel mai ridicat scor, de 61%, a fost obtinut de sectorul Serviciilor de consultanta in IT, iar cel mai scazut, 35%, de Distributia cu amanuntul a carburantilor. Sectorul Asigurarile auto de raspundere civila a fost notat cu 33%, cel al Asigurarilor auto facultative, cu 36%.
De precizat ca valori ale IAPC de peste 46% caracterizeaza sectoarele economice cele mai inclinate catre manifestarea libera a concurentei, valori cuprinse in intervalul 35-46% sunt reprezentantive pentru asa-zisul “grup de mijloc”, iar valori sub 35% indica industriile cu presiunea concurentiala cea mai scazuta.
Distributia pieselor de schimb pentru autovehicule
Potrivit Consiliului Concurentei, distributia pieselor de schimb pentru autovehicule nu prezinta bariere considerabile la intrarea pe piata. Cu toate acestea numarul de ofertanti activi pe piata din Romania nu este unul foarte ridicat. Acest lucru se datoreaza, cel mai probabil, altor factori, precum necesitatea crearii unei retele de distributie sau crearea unei imagini in randul clientilor, activitati ce se pot dovedi costisitoare atat financiar cat si din punct de vedere al timpului. Cum distribuitorii de piese de schimb nu se adreseaza consumatorilor finali, posibilitatea manifestarii concurentei vizeaza o serie de aspecte precum: conditii comerciale, gama de produse etc. Un alt factor care influenteaza presiunea concurentiala este gradul integrare verticala, putandu-se observa ca unii dintre distribuitori au si retele proprii de service-uri.
Distributia autovehiculelor peste 3,5 tone pentru transport de marfa
Din punct de vedere al actorilor activi in aceasta industrie, sunt prezente toate marile grupuri care activeaza la nivel mondial, spun reprezentantii Concurentei. Comportamentul consumatorilor, in acest caz, este diferit de cel al utilizatorilor de autoturisme, achizitionandu-se, de obicei,flote de camioane, ceea ce le confera cumparatorilor o mai mare putere de negociere. De asemenea, dimensiunea achizitiilor, precum si incidenta acestora, reprezinta factori ce cresc presiunea concurentiala in cazul distributiei de autovehicule pentru transportul de marfa. Din punct de vedere al barierelor, acestea sunt relativ reduse din punct de vedere al functionarii pietei, insa sunt necesare anumite investitii in crearea retelelor de distributie.
Transportul rutier de marfuri
Scorul obtinut de aceasta industrie, 46%, o plaseaza in prima jumatate a clasamentului. Industria este caracterizata de un numar ridicat de operatori de transport rutier, un grad redus de concentrare, si bariere de intrare relativ reduse. Pe langa licente, cel mai mare impediment este dat de necesitatea unor investitii initiale considerabile intr-o flota de transport. Cu toate acestea, datorita dinamismului acestei industrii, fragmentarii la nivelul operatorilor si existentei, in unele cazuri, a alternativei transportului feroviar de marfuri, presiunea concurentiala la nivelul transportului rutier de marfuri este relativ ridicata.
Distributie de autoturisme
In Romania activeaza majoritatea grupurilor auto importante la nivel international. Gradul de concentrare a pietei este moderat, remarcandu-se cateva dintre aceste grupuri care ofera modele in toate segmentele de pret. Grupul Renault are o prezenta semnificativa pe piata, o parte din acest lucru datorandu-se brandului Dacia, ale carui modele sunt produse la nivel national. Cerea pentru autoturisme inregistreaza fluctuatii considerabile in functie de perioada de inlocuire sau de diversele programe de stimulare de tipul „Rabla”. Fluctuatiile cererii coroborate cu faptul ca autoturismele reprezinta bunuri de folosinta indelungata, conduc la premisele existentei unor puternice stimulente in manifestarea unei concurente intense intredistribuitori.
Asigurari
Asigurarile se aseamana foarte mult cu serviciile bancare din punct de vedere al scorurilor obtinute la IAPC, arata reprezentantii Consiliului Concurentei. Iesirile recente ale unor societati de asigurare de pe piata au determinat o crestere a concentrarii pe anumite categorii, insa aceasta nu a fost omogena pe tipuri de asigurari. La nivelul rezultatelor IAPC se poate observa ca in cazul asigurarilor care au caracter obligatoriu (RCA si o parte dintre asigurarile de locuinte) scorul este mai scazut, pentru aceste tipuri de asigurari neexistand diferente considerabile intre serviciile oferite societatile de asigurare. Comparativ cu asigurarile obligatorii, in cazul celor facultative (CASCO si asigurarile de viata), acolo unde diferentierea are un impact mai mare asupra consumatorilor, scorurile inregistrate sunt mai mari, indicand existenta unei presiuni concurentiale mai ridicate.
Comercializarea cu amanuntul a carburantilor
Intre cele 46 de sectoare pentru care Consiliul Concurentei calculeaza IAPC, sectorul comercializarii cu amanuntul a carburantilor se afla pe ultimul loc al clasamentului, cu cea mai mica valoare. Nici in anii trecuti, situatia de pe aceasta piata nu a fost mai buna: 35% in 2013, 33% in 2014 si 32% in 2015. Potrivit institutiei, acest scor se datoreaza, in principal, unor caracteristici structurale ale industriei, cele mai importante fiind gradul ridicat de concentrare a pietei determinat de prezenta unui numar redus de actori. Chiar daca exista si distribuitori independenti, cea mai mare parte a pietei este dominata de lanturile de benzinarii ale grupurilor internationale. Desi industria inregistreaza usoare cresteri pe masura ce lanturile de benzinarii se extind, ierarhia acestora in functie de cotele de piata nu este afectata puternic.