Despagubirile se acorda in cuantum egal cu valoarea prejudiciului si pana la limita maxima de raspundere a asiguratorului RCA, asiguratorul fiind obligat sa comunice valoarea maxima de despagubire in termen de 7 zile calendaristice de la data cererii.

Pentru deschiderea dosarului de dauna asiguratii se pot adresa oricarei unitati teritoriale a asiguratorului, indiferent de unitatea care a emis contractul. Societatile de asigurari RCA au obligatia de a publica pe site si de a actualiza periodic toate datele necesare care sa permita persoanelor pagubite accesul direct la informatiile privind procedura de avizare si constatare a daunelor, precum si documentele necesare pentru deschiderea dosarului de dauna.

In cazul unui accident provocat de catre un vehicul neasigurat sau in cazul unui accident soldat cu vatamari corporale si/sau deces produs de un vehicul neidentificat, BAAR (Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania) sau asiguratorul la care aveti incheiata o asigurare facultativa va suporta prejudiciile, urmand sa-si recupereze sumele platite drept despagubire de la persoana vinovata de producerea accidentului.

In cazul unui accident produs de un vehicul, trebuie asiguratii se adreseaza asiguratorului la care vehiculul care a produs dauna este asigurat, cu procesul-verbal de constatare si/sau autorizatia de reparatie eliberate de politie sau, dupa caz, cu formularul „Constatare amiabila de accident”.

In cazul in care un vehicul inmatriculat in Romania este accidentat pe teritoriul Romaniei de un vehicul inmatriculat in alta tara, pentru despagubirile cuvenite trebuie sa va adresati corespondentului asiguratorului strain sau Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR). Datele de contact sunt disponibile pe pagina de internet www.baar.ro sau pe www.asfromania.ro.

In situatia in care vinovatul pentru producerea daunei nu detine o asigurare obligatorie RCA valabila la data producerii accidentului sau in situatia in care nu poate fi identificat vinovatul pentru producerea daunei (numai pentru vatamari corporale sau decese), dupa un accident trebuie sa va adresati BAAR, in calitatea sa de birou gestionar.

O alta optiune este decontarea directă de la propriul asigurator RCA, în cazul în care ati achizitionat acest serviciu suplimentar (este un serviciu optional) odata cu contractul RCA. In aceasta situatie, daca accidentul s-a produs pe teritoriul Romaniei, implicand vehicule inmatriculate/inregistrate in Romania ce au o asigurare RCA valabila, propriul asigurator poate sa va acorde despagubirea, urmand a realiza ulterior decontarea directa cu asiguratorul RCA al vehiculului vinovat de accident.

De retinut insa ca acest mecanism de decontare directa se refera doar la prejudiciile vehiculelor, nu si cele produse bunurilor sau persoanelor.

 

Cum se stabileste valoarea epavei

Legislatia prevede si cazul daunei totale economice, care reprezinta situatia in care un vehicul sau un bun avariat are o valoare de reparatie care depaseste valoarea de piata a acestuia. Aceasta evaluare este realizata de asigurator pentru a stabili valoarea dinaintea accidentului, cu ajutorul unui sistem de evaluare specializat sau a documentelor emise in conditiile legii. In aceasta situatie nefericita, puteti opta fie pentru reparare pana la nivelul valorii de piata stabilita de evaluare, fie pentru despagubirea ca dauna totala, adica sa primiti contravaloarea diferentei dintre valoarea de piata a vehiculului si valoarea epavei.

Epava este vehiculul avariat incadrat in dauna totala economica.

Valoarea epavei se determina in urma evaluarii prin licitatie utilizand sisteme de evaluare specializate; in cazul in care nu se poate obtine o valoare a epavei prin licitatie, aceasta se poate determina si prin expertiza tehnica, cu acceptul persoanei pagubite. De asemenea, valoarea epavei poate fi cea mentionata in documentele fiscale justificative eliberate de o entitate specializata in dezmembrarea si reciclarea vehiculelor care a cumparat integral respectiva epava.