Un important transportator roman a recuperat un prejudiciu de 10.000 de euro cauzat in urma unui accident auto pe o autostrada din Elvetia.
La sfarsitul anului trecut, un sofer roman de TIR a accidentat grav un camion in Elvetia. In urma acestuia, capul tractor si semiremorca firmei romane au ajuns epava. La acea vreme, autoritatile elvetiene au actionat promt pentru a elibera si curata autostrada, dar cu un cost urias. Mai exact, romanii au datorat elvetienilor 10.000 de euro, pentru curatarea drumului si tractarea epavei pe o portiune de cativa metri. Bani dati din contul transportatorului, in contextul in care autoritatile de acolo nu au acceptat polita RCA romana.
Pentru a nu ramane sechestrata marfa de sute de mii de euro pe care o transportau, romanii au achitat cei 10.000 de euro fara sa spere vreodata sa ii recupereze, intrucat accidentul fusese cauzat de soferul roman.
„Majoritatea soferilor cred ca polita RCA acopera doar daunele produse masinii pe care o accidenteaza”, spune Ruxandra Visoiu, avocat senior in cadrul R&R Partners Bucharest.
Aceasta explica cum polita RCA acopera toate daunele produse tertilor in urma accidentului.
„Recuperarea acestor sume este garantata de Legea 132/2017 si Conventia de la Haga din 1971. Beneficiarul politei nu pierde dreptul la despagubiri nici macar daca, fortat de imprejurari, a achitat deja aceste sume – situatie in care s-a aflat si clientul nostru, nevoit sa recupereze marfurile sechestrate”, precizeaza Ruxandra Visoiu.
In opinia avocatului, brokerii de asigurari in general nu cunosc aceste detalii, iar societatile de asigurari nu doresc sa le faca cunoscute, ceea ce cauzeaza pierderi financiare substantiale pentru beneficiarii politelor.