Incepand de la 1 septembrie 2017, noile modele de autovehicule vor trebui respecte cerintele din cadrul unor noi încercari mai sigure privind emisiile generate in conditii reale de conducere, precum si ale unei testari imbunatatite de laborator inainte sa poata circula pe drumurile europene.

Potrivi Comisiei Europene, noile teste privind emisiile vor asigura rezultate mai fiabile si vor contribui la redobandirea increderii in performanta noilor autovehicule. De altfel, aceste incercari sunt doar una dintre cele cateva etape importante din activitatea Executivului de la Bruxelles in vederea  realizarii unei industrii auto curate.

 

Cum decurg noile testele

Emisiile de NOx (oxizi de azot) si de particule, care sunt o cauza majora a poluarii atmosferice, vor fi masurate mai  bine in conditii reale de conducere (testul RDE). Aceasta incercare va completa o procedura noua, mai realista de laborator (testul WLTP) pentru toate emisiile, inclusiv de CO2, NOx si de alti poluanti atmosferici. Ambele incercari vor deveni obligatorii incepand din septembrie 2017 pentru toate modelele noi de autovehicule si vor fi introduse treptat pentru toate autovehiculele noi in perioada 2018-2019.

 

Revizuirea completa a sistemului de omologare de tip

Odata adoptata, propunerea de regulament a Comisiei din ianuarie 2016 va asigura o mai mare calitate si independenta a incercarilor destinate autovehiculelor, o supraveghere imbunatatita a autovehiculelor aflate deja in circulatie si va introduce in sistem supravegherea la nivelul UE.

 

Standardele de calitate a aerului

Statele membre trebuie sa respecte valorile-limita impuse de UE in ceea ce priveste o serie de poluanti, inclusiv NO2, si sa stabileasca planuri privind calitatea aerului pentru zonele sau aglomeratiile in care aceste valori sunt depasite.

 

Mobilitate cu emisii scazute

Strategia europeana pentru mobilitatea cu emisii scazute urmareste cresterea eficientei sistemului de transport, accelerarea punerii in practica a energiei alternative cu emisii scazute pentru transporturi si trecerea la vehicule cu emisii zero. Aceasta se concentreaza asupra unei serii de optiuni alternative de energie cu emisii scazute pentru automobile si autobuze si pune accentul pe electrificarea transportului feroviar si pe alimentarea cu biocombustibili a aeronavelor, camioanelor si autocarelor.

De asemenea, Comisia intentioneaza sa adopte un plan de actiune privind o infrastructura pentru combustibili alternativi pentru a incuraja utilizarea extinsa a combustibililor alternativi in Europa pana in noiembrie 2017.

 „O trecere rapida la autovehicule cu emisii zero este in interesul tuturor, avand in vedere riscurile pentru sanatatea publica si mediu aflate in joc; aceasta tranzitie este esentiala pentru industria auto, daca doreste sa ramana competitiva pe plan international. Dar, pentru moment, autovehiculele cu motoare diesel fac parte din viata noastra si trebuie sa capatam iar incredere in aceasta tehnologie. De aceea, existenta unor incercari mai fiabile pentru autovehiculele noi este esentiala. Iar pentru autovehiculele aflate deja in uz, statele membre trebuie sa isi respecte angajamentele, sa puna in practica legislatia si sa adopte masuri suplimentare, impreuna cu toate partile interesate, pentru a reduce emisiile flotei existente”, a explicat Comisarul pentru piata interna, industrie, antreprenoriat si IMM-uri, Elzbieta Bienkowska

In paralel, Comisia urmareste indeaproape eforturile depuse de statele membre in ceea ce priveste autovehiculele poluante aflate deja in circulatie.

In urma dezvaluirilor din septembrie 2015 potrivit carora Grupul Volkswagen a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii pentru anumiti poluanti atmosferici, Comisia a invitat toate statele membre, in calitate de autoritati responsabile cu supravegherea pietei si aplicarea legislatiei referitoare la omologarea de tip, sa faca anchete cu privire la nivelurile reale de emisii ale vehiculelor de pe teritoriul lor si sa se asigure de respectarea legislatiei UE.

Comisia sprijina activitatea lor prin elaborarea unei metodologii comune de incercare pentru depistarea dispozitivelor de manipulare care modifica rezultatele incercarilor de laborator si asigura coerenta rezultatelor anchetelor nationale. Ea a publicat orientari pentru a ajuta autoritatile statelor membre sa evalueze daca producatorii de autovehicule utilizeaza dispozitive de manipulare sau alte strategii care duc la cresterea emisiilor vehiculelor in afara ciclului de incercare si sa analizeze daca acestea sunt justificate din punct de vedere tehnic.

Comisia a initiat proceduri in constatarea neindeplinirii obligatiilor impotriva a opt state membre pentru incalcarea legislatiei UE in materie de omologare de tip, in decembrie 2016 si mai 2017, si continua sa monitorizeze daca legislatia UE in acest domeniu este pusa in aplicare in mod corespunzator.

Totodata, CE isi continua eforturile de a asigura aplicarea normelor UE privind calitatea aerului prin proceduri de constatare a neindeplinirii obligatiilor impotriva a 16 state membre care incalca valorile-limita ale emisiilor de NO2 in atmosfera.