Desfiinţarea deciziei de impunere privind impozitul pe veniturile din salarii şi contribuții sociale stabilite ca urmare a recalificării diurnei ca venituri de natură salarială.
Una din cele mai discutate probleme actuale în domeniul transporturilor, construcţiilor şi nu numai este recalificarea diurnelor în venituri cu caracter salarial cu efectele dezastruoase evidente pentru orice companie.
Subiectul a ridicat în ultima perioadă suficiente controverse încât s-a format un grup de lucru care încearcă să clarifice şi să pună de acord legislaţia naţională, UE, deciziile instanţelor şi interpretările organelor fiscale. Există multe companii care momentan au scăpat de controale, altele care au reuşit să le prelungească şi alte firme care deja şi-au primit deciziile de impunere cu sume suficient de mari încât să pună în pericol real derularea activităţii.
Astăzi, printr-o decizie care după cunoştinţele noastre este premieră în România, Comisia Centrală de Soluţionare a contestaţiilor a desfiinţat o decizie de impunere pe suma de peste 5 milioane de euro rezultată din recalificarea diurnelor în venituri cu caracter salarial. Decizia de astăzi e o gură de aer proaspăt şi sperăm să se repete!
Mai jos detaliile tehnice ale speţei.
În urma unei inspecției fiscale derulate de către ANAF la o societate multinaţională de transport internaţional de mărfuri, s-au stabilit în sarcina societății obligaţii suplimentare în cuantum de peste 5 milioane de euro. ANAF a reţinut că societatea de transport din România ar face parte dintr-un grup de firme, specializat pe transporturi rutiere de marfă. Inspectorii fiscali au considerat că societatea română ar avea exclusiv rolul de a gestiona resursele umane în vederea prestării serviciilor de transport pe teritoriul UE, pe care ulterior firma mamă, dintr-un alt stat membru UE, le factura către clienţi. În acest context s-a reţinut în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală că şoferii şi-ar desfăşura activitatea exclusiv în afara țării, pe teritoriul UE, iar locul de muncă al salariaților nu este în România. S-a plecat de la premisa că în România şoferii sunt doar recrutaţi şi instruiţi înainte de a fi trimişi în străinătate.
S-a considerat şi că, în aplicarea legii nr. 16/2017, şoferii de autocamion care efectuează curse internaţionale nu intră sub incidenţa art. 43 din Codul Muncii, care se referă la delegare. ANAF a considerat că angajaţii societăţii din România ar fi primit, sub forma diurnei, o alocaţie specifică detaşării, fiind venit de natură salarială supus impozitării. S-a reţinut deopotrivă că în situaţia analizată nu ar fi vorba despre o detaşare în sensul prevederilor art. 5, alin. 2), lit. a) și b) din Legea 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, ci de situaţia prevăzută la lit. c, respectiv şoferii ar fi fost angajaţi doar în scopul de a fi puşi la dispoziţia clientului din alt stat european.
În concluzie, întrucât s-a apreciat că nu a existat o delegare, ci detaşare transnaţională, echipa de inspecţie fiscală a reîncadrat sumele acordate şoferilor sub formă de diurne, şi a procedat la reîntregirea bazei de calcul al impozitului pe salarii cu diurnele aferente emiţând o decizia de impunere.
Împotriva acesteia, s-a formulat contestație. Prin decizia de soluţionare a contestaţiei din 28 aprilie, s-a admis contestaţia formulată şi s-a dispus desfiinţarea deciziei de impunere, în baza art. 279 alin. 3 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Această soluţie se poate dispune atunci când nu se poate stabili situația de fapt în cauză prin raportare la temeiurile de drept invocate de organul competent şi de contestator. În acest caz, organul fiscal competent urmează să încheie un nou act administrativ fiscal care trebuie să aibă în vedere strict considerentele deciziei de soluționare a contestației.
S-a decis că organul de inspecţie fiscală nu a efectuat o analiză suficientă a operaţiunilor societăţii verificate, prin prisma îndeplinirii/neîndeplinirii tuturor condiţiilor referitoare la activitatea de transport rutier internaţional de mărfuri şi instituția delegării/detaşării transnaționale aferentă acestei activități. De asemenea, s-a decis că în raportul de inspecţie fiscală nu au fost prezentate suficiente motive cu privire la excepţiile de la aplicarea Legii nr. 16/2017 şi, respectiv, ale Legii nr. 344/2006. În cazul analizat era necesar ca analiza să aibă în vedere elementele obligatorii din contractele de muncă privitoare la acordarea diurnei în raport cu conţinutul economic al activităţii desfăşurate. Organul fiscal trebuia să probeze că aceste contracte nu reflectă conţinutul economic al activităţii desfăşurate. De asemenea, s-a reţinut că organele de inspecţie ar fi trebuit să analizeze şi natura sumelor acordate şoferilor prin raportare la mijloacele de probă administrate şi la jurisprudenţa CJUE.
Soluţia Comisia centrală de soluționare a contestaţiilor este legală şi temeinică în raport de criticile aduse de contestator împotriva deciziei de impunere. În contestaţie, s-a susţinut în principal că organul fiscal nu ar fi analizat starea de fapt reală prin raportare la multiplele mijloace de probă administrate, care dovedeau modalitatea de funcţionare a companiei de transport şi modalitatea în care şoferii erau delegaţi. De asemenea, s-a insistat asupra faptului că organul fiscal a eşuat în a face dovada existenţei vreuneia dintre situaţiile prevăzute de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 16/2017.
În această procedură administrativă, societatea de transport a fost reprezentată de Oana Chiriţă şi Raluca Colcieri din cadrul SCA Chiriţă şi Asociaţii, în colaborare cu o echipă de consultanţi din cadrul TZA Tax.