Ministrul Finantelor, Florin Citu, a anuntat ca, in perioada urmatoare, va fi prezentat un proiect de prelungire a suspendarii platii ratelor bancare dupa 1 ianuarie 2021, in prezent avand loc discutii pe aceasta tema.
“Am discutii saptamanale cu sistemul financiar-bancar pe aceasta tema. Gasim formula cea mai buna. Cred ca in perioada urmatoare vom veni cu o varianta publica, dar da, vrem sa gasim o formula de prelungire. Cum va arata aceasta formula, vom vedea. Dar discutam despre prelungirea acestei masuri. S-ar putea sa fie nevoie de garantii ale statului in continuare, inca nu este o formula definita, dar clar am spus asta ne gandim, exista sectoare in economie, cum este HORECA, de exemplu, unde perioada dificila se prelungeste si atunci trebuie sa gasim masuri care sa ajute si in perioada urmatoare”, a declarat Florin Citu.
Ministrul Finantelor anunta la finalul lunii mai, ca 152.000 de clienti ai bancilor au beneficiat de amanarea ratelor cu pana la 9 luni, insumand credite in valoare de 3,3 miliarde de lei.
Perioada pana la care a putut fi solicitata amanarea ratelor s-a incheiat la data de 15 iunie.
Solicitarile de suspendare la plata creditelor s-au efectuat atat in baza masurilor adoptate de banci pentru a sprijini clientii afectati de pandemia Covid-19, cat si in baza prevederilor OUG 37/2020.