Contribuabilii platitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare si plata, care platesc impozitul datorat pentru trimestrul I al anului 2020, respectiv pentru plata anticipata aferenta aceluiasi trimestru, pâna la termenul scadent de 25 aprilie 2020 inclusiv, beneficiaza de o bonificatie de 5% sau 10%, calculata asupra impozitului pe profit datorat.
Pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului I al anului 2020, pâna la data de 25 aprilie 2020 inclusiv, contribuabilii beneficiaza de o bonificatie de 10% calculata asupra impozitului datorat pentru trimestrul respectiv.
Marii contribuabili vor avea o bonificatie de 5%, în timp ce contribuabilii mici si mijlocii vor beneficia de o reducere a impozitului datorat cu 10%.
Prevederile se aplica în mod corespunzator si pentru contribuabilii care au ooptat pentru un an fiscal diferit de anul calendaristic, daca platesc impozitul datorat pentru trimestrul/plata anticipata trimestriala pâna la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie-25 iunie 2020.
Bonificatiile se vor aplica si pentru companiile de turism si de alimentatie publica, privind impozitul specific unor activitaþi, pentru impozitul pe profit aferent trimestrului I al anului 2020.
Contribuabilii determina impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, de plata, prin scaderea din impozitul datorat a bonificatiei calculata potrivit act normativ aprobat.
Pentru platitorii de impozit pe profit, bonificatia calculata potrivit actului normativ aprobat, se înscrie în mod distinct în declaratia anuala de impozit pe profit.