Parlamentul german a decis reducerea taxelor pe benzină și motorină timp de trei luni, din cauza creșterii prețurilor la combustibili după izbucnirea războiului din Ucraina.
Astfel, Parlamentul german a decis ca, în lunile iunie, iulie și august, taxele pe carburanți să scadă la minimul permis în UE.
În cazul benzinei, taxa scade cu 29,55 eurocenți pe litru (35,20 eurocențicu TVA), iar în cazul motorinei, cu 14 eurocenți buni (16,7 eurocenți cu TVA).
„În acest fel, reducem prețurile la carburanți la nivelul anterior crizei”, a explicat deputatul SPD Carlos Kasper, citat de agenția de presă DPA.
Cu toate acestea, măsura este controversată. Deputații din opoziție spun că instrumentul este corect, dar perioada de trei luni este prea scurtă. ”Chiar și la sfârșitul lunii august, când va expira măsura, probabil că în Ucraina criza va continua criza, iar prețurile carburanților vor reveni la niveluri ridicate”, a subliniat deputatul CDU Johannes Steiniger.