Bugetul Germaniei pentru căi ferate, aprobat de Cabinetul Federal, „nu este suficient pentru a absorbi creșterile costurilor de construcție pentru infrastructura feroviară”, spune alianța Pro-Rail Alliance, care aștepta mai mult de la guvernul nou înființat, mai ales că acesta a promis când a preluat mandatul că va prioritiza calea ferată în faţa şoselelor. Executivul a alocat pentru anul viitor 3,86 miliarde de euro pentru construcția și extinderea drumurilor federale, aproape de două ori mai mult decât pentru extinderea capacității rețelei feroviare, pentru care se estimează că vor fi rezervate 2 miliarde de euro.
Deși bugetul este definitiv abia după aprobarea parlamentară, actualul proiect nu este cu nimic mai bun decât cel prezentat în luna mai a acestui an, potrivit grupului din industrie. La acea vreme, grupul a criticat cu înverșunare felul în care calea ferată nu a fost prioritizată în comparație cu drumul. „Al doilea buget guvernamental este, de asemenea, dezamăgitor. Ca şi guvernele anterioare, această coaliție se concentrează pe construcția de noi drumuri și neglijează investițiile în infrastructura feroviară”, s-a plâns directorul general Dirk Flege.
Pro-Rail Alliance s-a referit la cererea în creștere rapidă pentru transportul de mărfuri pe calea ferată și la boom-ul transportului de pasageri. „Propunerea bugetară încetinește cererea din partea infrastructurii. Problemele centrale ale viitorului, cum ar fi digitalizarea și electrificarea rețelei feroviare, continuă să se treneze în planificarea financiară a guvernului federal.”
Dezamăgirea coincide cu o perioadă de lucrări intense de construcție a rețelei feroviare din Germania, considerate necesare pentru a putea face față cererii tot mai mari de transport feroviar de marfă.
Guvernul federal a preluat mandatul în noiembrie anul trecut, iar una dintre primele sale promisiuni a fost că va investi în calea ferată „considerabil mai mult decât în rutier”. Obiectivele guvernului de coaliție au fost să reducă taxele de infrastructură, să accelereze cuplarea automată digitală, să consolideze traficul și să promoveze terminalele de transport combinat.