Desi Germania a modificat planurile initiale privind introducerea unei taxe pe autostrazi, cel putin 11 state membre ale UE considera in continuare initiativa discriminatorie pentru soferii straini si pregatesc un plan comun de actionare in judecata.

Cabinetul german a aprobat miercuri planurile referitoare la introducerea unei taxe pe autostrazi pentru autoturisme, dupa ce a solutionat o disputa cu Comisia Europeana care s-a aratat ingrijorata ca noua taxa este discriminatorie pentru soferii straini.

Conform noilor planuri, Germania va introduce o taxa pe autostrazi pentru autoturismele inmatriculate in strainatate, iar nivelul taxei va varia in functie de criteriile de mediu astfel ca autoturismele care polueaza mai putin vor plati o taxa mai mica.

Nivelul maxim al taxei pentru un vehicul inmatriculat in strainatate va fi de 130 de euro pe an.

Ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, a subliniat ca noul sistem reprezinta o modificare majora deoarece transfera povara pentru finantarea drumurilor pe utilizatori.

"Pentru soferii germani nu vor fi costuri suplimentare. De asemenea, cei care au un vehicul prietenos cu mediul vor plati mai putin", a spus Dobrindt, citat de Reuters.

Dar indiferent cat de ecologice sunt masinile care circula in Germania, acest lucru nu schimba faptul ca, practic, doar soferii straini vor plati noua taxa, desi Guvernul de la Berlin promite ca si vehiculele strainilor inregistrate in tara vor beneficia de deducerea din impozitul auto anual, iar vignetele pe termen scurt vor fi mai ieftine

Aceste concesii nu au multumit deloc statele europene, in special pe cele care au granita comuna cu Germania. Austria si Olanda au protestat deja puternic, punctand faptul ca proiectul Guvernului de la Berlin nu ofera niciun fel de compensatie pentru soferii austrieci si olandezi care conduc vehicule prietenoase cu mediul.

La initiativa Vienei, 11 state membre ale UE s-au intalnit deja la Bruxelles pentru a stabili un plan comun de actionare in judecata a Germaniei pentru decizia de a introduce taxa pe autostrazi.

De altfel, ministrul ceh Transporturilor, Dan Tok, a declarat ca taxa este in mod clar nedreapta, iar premierul Cehiei, Bohuslav Sobotka, a promis ca va lua serios in considerare participarea tarii sale la plangerea internationala daca taxa pe autostrazi va discrimina pana la urma soferii straini.

“Guvernul ceh protejeaza interesele cetatenilor si antreprenorilor sai si cred ca Uniunea Europeana ar trebui sa garanteze drepturi si responsabilitati egale pentru toti”, a precizat Bohuslav Sobotka, prezent la intanirea de la Bruxelles.

Noua taxa, care a fost solicitata de aliatii conservatori din Bavaria ai cancelarului Angela Merkel, va intra in vigoare dupa alegerile parlamentare care vor avea loc in luna septembrie.