Incepand cu data de 13 august, IMM-urile cu vechime mai mare de un an pot depune cereri de finantare pentru achizitia de autoutilitare in cadrul Programului national multianual de microindustrializare 2018.
In vederea inscrierii, operatorii economici pot completa si transmite on-line Planul de afaceri incepand cu data 13 august 2018 ora 10.00, timp de 10 zile lucratoare, pana la ora 20.00 a ultimei zile de inscriere, respectiv 29 august 2018, cu posibilitatea de prelungire a termenului pana la epuizarea bugetului.
Aplicatia de inscriere ăn program a devenit activa pe site-ul www.aippimm.ro.
Bugetul alocat acestei scheme de minimis pentru 2018 este de 74.359.000 lei, fiind estimat un număr de 165 de beneficiari in cursul sesiunii din acest an.
Sprijinul financiar nerambusabil este de pana la 450.000 de lei, aproximativ 100.000 de euro.
Programul prevede acordarea ajutoarelor de minimis si pentru autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu exceptia vehiculelor de teren simbol G si a vehiculelor de transport rutier de marfuri in contul tertilor sau contra cost, solicitate de intreprinderile care efectueaza transport rutier de marfuri in numele tertilor sau contra cost.
In cazul in care intreprinderea beneficiara de ajutor de minimis, pe langa activitatea eligibila pentru care solicita ajutor in cadrul schemei de minimis, desfasoara si activitati de transport de marfuri in contul tertilor sau contra cost, nu poate utiliza ajutorul de minimis pentru achizitionarea de mijloace de transport marfa, decat daca se asigura, prin separarea activitatilor sau o distinctie clara intre costuri, ca activitatea exclusa din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiaza de ajutoare de minimis.
Beneficiaza de sprijin nerambusabil prin intermediul programului de Microindustrializare 2018 urmatoarele categorii de societati:
• intreprinderile mici sau mijlocii din urmatoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru;
• microintreprinderi, intreprinderi mici sau intreprinderi mijlocii in regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov.
Alocatia Financiara Nerambursabila (AFN) este de maxim 90% din valoarea
cheltuielilor eligibile aferente proiectului, ceea ce inseamna ca este necesara si o contributie proprie a beneficiarului de minim 10%.
Potrivit Ghidului de Finantare, nu se acorda ajutor financiar pentru activele achizitionate in sistem de leasing sau second-hand, iar societatile solicitante pot beneficia de finantarea nerambursabila obtinuta in cadrul programului o singura data intr-o perioada de trei ani.