Municipiile Brasov si Timisoara vor beneficia de 56 de autobuze electrice, care vor fi achizitionate prin Programul Operational Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP).

Valoarea finantarii nerambursabile este de 184 milioane de lei, iar perioada de implementare - de 48 de luni.

Ordinul de finantare al proiectului a fost semnat la inceputul lunii octombrie 2019, obiectivul proiectului reprezentandu-l promovarea mobilitatii urbane durabile prin crearea unui sistem de transport public eficient, ecologic si modern.

POR 2014-2020 este unul dintre programele prin care Romania poate accesa fondurile europene structurale si de investitii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR), in perioada actuala de programare.