Faurecia a investit 12 milioane de euro intr-o fabrica de tapiterii auto la Ramnicu Valcea, care produce huse de scaune pentru modelele Peugeot 208, Renault Scenic, VW Golf si incepand de anul aviitor ar putea echipa SUV-urile Audi Q8, Porsche Cayenne si VW Toareg.
La Valcea, compania are peste 1.200 de angajati si produce 500 de tipuri de tapiterii textile si de piele pentru 280.000 de masini. Materialele din care sunt realizate husele auto sunt achizitionate in proportie de 75% de la furnizori locali.
„Datorita experientei noastre de succes in Romania, am decis sa investim 12 milioane de euro la Ramnicu Valcea in cea mai moderna fabrica a grupului. Investitia a generat peste 700 de noi locuri de munca. Pentru perioada urmatoare obiectivele noastre sunt cresterea capacitatii de productie pentru a livra 280.000 de tapiterii in acest an si recrutarea a 600 noi angajati pana in 2017” a declarat Hagen Wiesner, Executive Vice President, Faurecia Automotive Seating.
Noua fabrica Faurecia de la Ramnicu Valcea se alatura proiectelor de succes ale companiei de la Talmaciu (Scaune auto), Craiova (Tehnologii de Control a Emisiilor), Pitesti (Sisteme de Interior).
In toate cele 4 fabrici ale grupului din Romania activeaza peste 3000 de angajati, care au generat in 2015 vanzari totale de 203 milioane de euro si 119 milioane de euro in prima jumatate a anului 2016.
Faurecia este unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente auto din lume, ocupand pozitia de lideri globali in trei arii de activitate: Scaune Automotive, Tehnologii de Control a Emisiilor si Sisteme de Interior. In 2015 Grupul a inregistrat vanzari totale de 20.7 miliarde de euro si un numar de 103.000 angajati in 34 de tari, la 330 de fabrici si 30 de centre de cercetare si dezvoltare. Faurecia este listata la bursa Euronext Paris si tranzactionata pe piata de actiuni din SUA la NYSE over-the-counter (OTC).