Guvernul irlandez a decis reducerea accizelor la carburanți, astfel că benzina va fi ieftinită cu 20 de eurocenți pe litru, de la aproximativ 1,82 euro/litru, iar motorina, cu 15 eurocenți pe litru, de la aproximativ 1,72 euro/litru.
Reducerea accizelor va fi aplicată până la sfârșitul lunii august și va costa Guvernul de la Dublin aproximativ 320 de milioane de euro.
Potrivit autorităților, decizia va reduce costul unui rezervor de benzină de 60 de litri cu 12 euro și al unuia de motorină cu 9 euro.
Pe fondul temerilor față de un șoc economic global din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, prețurile globale ale combustibililor au atins niveluri record.