Guvernul Italiei alocă 50 de milioane de euro pentru a sprijini companiile de transport să achiziționeze vehicule de marfă nepoluante, cu o masă totală de peste 3,5 tone.

Potrivit Decretului publicat deja în Monitorul Oficial al Italiei, finanțarea este destinată camioanelor  alimentate cu gaz natural (comprimat sau lichefiat), celor hibride diesel-electrice și celor complet electrice. 

Subvențiile variază de la 4.000 euro/vehicul la 24.000 euro/vehicul în funcție de masa acestuia și de tipul de alimentare cu energie, suma maximă ce poate fi obținută de o singură companie fiind de 700.000 de euro. Findurile vor fi alocate pentru investițiile demarate după data de 23 ianuarie 2022.

În cazul în care este achiziționat un vehicul alimentat cu gaz natural lichefiat concomitent cu casarea unuia dintr-o categorie inferioară EURO IV, compania poate obține o contribuție suplimentară de 1.000 de euro. 

Potrivit schemei de finanțare, întreprinderile mici și mijlocii beneficiază de o creștere cu 10% a subvenției.