Societatea Tiriac Auto a castigat la finalul anului trecut licitatia organizata de Jandarmeria Romana pentru achizitionarea unor vehicule de transport materiale.
Potrivit anuntului publicat in SICAP, contractul, incheiat in data de 17 decembrie 2018, prevede furnizarea a sase autoutilitare de transport cu masa maxim autorizata de 3,5 tone. Vehiculele sunt destinate transportului bunurilor materiale si materialelor brute neprelucrate din Jandarmeria Romana.
Valoarea totala a achizitiei (fara TVA) este de 649.920 lei, mai redusa decat suma prevazuta initial, de 655.462,14 lei.
Criteriul de atribuire a fost pretul cel mai scazut, dar autoritatea contractanta nu a primit decat o singura oferta.
Potrivit Jandarmeriei Romane, "contractul de furnizare a fost atribuit prin ,,Negociere fara publicarea prealabila a unui anunt de participare'', in conformitate cu prevederile art. 104, alin. (1), lit. c) din Legea 98/2016 privind achizitiile publice".