Aproape trei sferturi dintre solicitarile primite de SAL-Fin, entitatea de Solutionare Alternativa a Litigiilor in Domeniul Financiar Non-bancar, au fost solutionate in favoarea consumatorilor, se arata in raportul institutiei pentru anul 2018.

SAL-Fin a primit, anul trecut, un numar de 232 de cereri de solutionare alternativa, ceea ce reprezinta o crestere cu aproximativ 20% comparativ cu anul 2017. Anul trecut au fost finalizate in total 175 de dosare, dintre care 140 sunt aferente cererilor depuse in 2018.

Analiza statistica a acestor date indica faptul ca, pentru 75% din cererile transmise spre solutionare, consumatorii au ales procedura de impunere a unei solutii, iar pentru 90% din concilieri au optat pentru solutionare online.

“Constientizarea facilitatilor oferite de solutionarea extrajudiciara a disputelor financiare non-bancare a condus la cresterea numarului de cereri inregistrate si de solutii emise, aspect ce reprezinta un pas important in implementarea strategiei ASF de consolidare a protectiei consumatorilor”, a declarat presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Leonardo Badea.

Cele mai frecvente litigii solutionate in 2018 au aparut ca urmare a diferentelor mari dintre sumele propuse de catre asiguratori in dosarele de dauna si calculele pe care consumatorii le primesc in urma evaluarilor sau constatarilor din unitatile de service, a diferentelor mari intre sumele propuse de asiguratori si sumele maximale prevazute in contractele de asigurare, dar si a neplatii unor sume datorate pentru inchirierea de autoturisme sau lipsa de folosinta a acestora, inclusiv penalitati cuvenite consumatorilor pentru intarzierile la plata unor despagubiri.

in acest context, trebuie precizat faptul ca, din cazurile solutionate anul trecut, 73% au reprezentat hotarari/incheieri emise in favoarea consumatorilor, restul reprezentand cazuri de mentinere a situatiilor initiale.

in urma solutionarii alternative a litigiilor, consumatorii au primit in 2018 o suma totala finala (in general, rezultata in urma unor reevaluari a despagubirilor acordate) de 1.128.154 lei, cu 654.000 lei mai mult decat suma primita initial, respectiv de circa 2,4 ori.

„Datele statistice la finalul anului 2018 arata ca, pentru multi dintre consumatorii care s-au simtit prejudiciati in relatia cu entitatile supravegheate si reglementate de ASF, concilierea reprezinta solutia potrivita. Rezultatele solutionarii alternative a litigiilor pot genera exemple de buna practica ce pot sta la baza oricaror operatiuni comerciale realizate de jucatorii de pe piata financiara non-bancara din Romania”, a precizat Claudiu Stanescu, Membru coordonator al Consiliului de Coordonare SAL-Fin.
 
Pe langa gratuitatea operatiunii de solutionare alternativa, un alt aspect ce vine sa sustina avantajele acestei metode il reprezinta durata medie de solutionare a unui litigiu. Pentru cererile inregistrate in anul 2018 s-a inregistrat o durata medie de 40 de zile pentru procedura de solutionare a litigiilor prin propunerea unei solutii si o durata medie de 58 de zile pentru procedura de solutionare a litigiilor prin impunerea unei solutii.             

SAL-Fin organizeaza solutionarea extrajudiciara a disputelor financiare non-bancare, interne sau transfrontaliere, in materie de consum, cu ajutorul conciliatorilor cu pregatire profesionala si competente certificate in domeniile pietei financiare non-bancare. Conciliatorii propun sau impun o varianta de solutionare a litigiilor in mod echilibrat, impartial, independent si gratuit pentru consumatori. La finele anului 2018, in Registrul conciliatorilor SAL-Fin era inregistrat un numar de 23 de conciliatori.