Compania Națională Loteria Română a lansat licitația de achiziție a unui număr de 99 de autovehicule cu reviziile incluse pe toată perioada de garanţie, dintre care 2 autoturisme electrice, 6 autoturisme hibride și 75 de autoturisme cu motorizări clasice,
Potrivit anunțului de participare la licitație publicat în SICAP, valoarea totală a contractului este de 8,15 milioane de lei.
Durata contractului este de 12 luni, achiziția fiind împărțită în șase loturi:
- Lotul 1 - 75 de autoturisme, cu o valoare estimată de 5.131.418,25 de lei
- Lotul 2 - Șase autoturisme hybrid plug-in, cu o valoare estimată de 868.483,5 lei
- Lotul 3 - Două autoturisme electrice, cu o valoare estimată de 290.991,5 lei
- Lotul 4 - 14 autovehicule tip furgon, cu o valoare estimată de 1.599.019 lei
- Lotul 5 - Un autovehicul comercial - platou cabină simplă, cu o valoare estimată de 123.871 lei
- Lotul 6 - Un autovehicul cu 8+1 locuri, cu o valoare estimată de 133.547 lei
În criteriul de atribuire, prețul are o pondere de 95%, iar perioada de livrare, de 5%. ”Având în vedere faptul că un număr de autovehicule se află în stare de nefuncţionare, datorită unor evenimente rutiere sau defecţiuni grave, livrarea cât mai rapida a autoturismelor va permite înlocuirea celor vechi, imobilizate în urma accidentelor sau care sunt în stare de nefuncţionare”, a precizat Loteria Română.
Pentru a putea participa la licitație, ofertanții trebuie să demonstreze că au înregistrat un anumit nivel al cifrei de afaceri medii în ultimii trei ani (2018, 2019 si 2020), în funcție de lotul pe care îl licitează: Lotul 1 - 5.100.000 lei; Lotul 2 - 860.000 lei; Lotul 3 - 290.000 lei; Lotul 4 -1.590.000 lei; Lotul 5 - 120.000 lei; Lotul 6 - 130.000 lei.
Totodată, ofertanții trebuie să facă și dovada faptului că au furnizat produse similare, la nivelul unuia sau mai multor contracte, valoarea cumulată a acestora fiind determinată tot în funcție de lotul pe care-l licitează: Lotul 1 - 5.100.000 lei; Lotul 2 - 860.000 lei; Lotul 3 - 290.000 lei; Lotul 4 -1.590.000 lei; Lotul 5 - 120.000 lei; Lotul 6 - 130.000 lei
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 6 decembrie 2021.
”În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică”, a transmis Loteria Română.