Ministerul Afacerilor Externe intentioneaza sa achizitioneze, pentru o perioada de doi ani, un numar maxim de 2.163 de polite pentru asigurarea facultativa (Casco) a autovehiculelor din parcul auto propriu intern și extern.
Valorea totala estimata a contractului este de 1,69 milioane de lei (aproximativ 305.000 euro). Acesta nu este impartit in loturi, ceea ce arata ca MAE intentioneaza sa cumpere politele de la un singur asigurator.
Potrivit autoritatii contractante, vor fi incheiate trei contracte subsecvente, in perioada 1 iulie 2021 - 30 iunie 2023, adica un contract subsecvent pentru fiecare an bugetar:
- Contract subsecvent 1 – 1 iulie 2021 – 31 decembrie 2021, cu o valoare estimata de 416.220,01 lei, echivalent a 84.084,85 euro (curs mediu estimat pentru anul 2021: 1 euro = 4,95 lei), pentru un numar de 721 autovehicule;
- Contract subsecvent 2 – 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2022, cu o valoare estimata de 767.723,07 RON, echivalent a 152.024,37 euro (curs mediu estimat pentru anul 2022: 1 euro = 5,05 lei), pentru un numar de 721 autovehicule;
- Contract subsecvent 3 – 1 ianuarie 2023 – 30 iunie 2023, valoare estimata de 354.601,60 RON, echivalent a 68.854,68 euro (curs mediu estimat pentru anul 2023: 1 euro = 5,15 lei), pentru un numar de 721 autovehicule;
In criteriile de atribuire, pretul are o pondere de 90%.
Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 27 mai 2021.
”In cazul in care mai multe oferte admisibile au același cel mai mic pret ofertat, modalitatea de departajare a acestor oferte se va realiza prin transmiterea de catre autoritatea contractanta catre ofertantii aflati in situatia respectiva, a unei solicitari de reofertare la sectiunea intrebari din SEAP. Ulterior, operatorii economici vor transmite raspunsul (noua propunere financiara), semnat electronic, in aceeași sectiune”, a precizat MAE.