Incepand cu luna august 2020, la nivelul birourilor vamale din Romania au fost implementate noi masuri de fluidizare a traficului de marfuri tinand cont de timpii mari de asteptare (intre 30 si 500 de minute), cat si pentru a sprijini operatorii economici in contextul crizei COVID-19. Aceste masuri sunt menite sa ajute birourile de frontiera si in contextul operatiunii Brexit, ce se va materializa in mai putin de 5 luni (1 ianuarie 2021) si va atrage in vama un volum suplimentar de importuri/exporturi de peste 4 miliarde de euro.
Potrivit lui Mihai Petre, Partener Asociat, Asistenta Fiscala si Juridica, EY Romania, una dintre masurile avute in vedere, cu efect imediat, este directionarea marfurilor care sunt importate prin birourile vamale de frontiera catre birourile vamale de interior, aflate in raza de activitate a sediului importatorului. La nivelul birourilor vamale de frontiera se vor efectua, cu prioritate, formalitatile de import pentru marfuri vrac, perisabile, grupaje sau a celor ce se supun contingentelor tarifare.
In plan secundar, ca solutie optima, operatorii economici sunt incurajati sa aplice pentru utilizarea procedurilor simplificate de vamuire. Mai precis pentru: (1) vamuire la domiciliu sau (2) vamuire centralizata disponibila pentru cei care detin certificarea AEO.
"La nivelul Romaniei, in prezent, procedurile simplificate de vamuire sunt utilizate intr-o pondere foarte mica, de 10% fata de 65.57%, media in UE. Ceea ce inseamna ca aproximativ 1 milion de declaratii vamale sunt depuse anual in procedura normala, pe hartie, impreuna cu setul de documente aferent. Utilizarea simplificarilor vamale poate reduce de 5 sau chiar 10 ori acest numar, cu ajutorul declaratiilor recapitulative", arata consultantul EY Romania.
Ce presupune vamuirea la domiciliu?
Pe scurt, vamuirea la domiciliu permite sosirea mijlocului de transport direct la depozitul de destinatie, fara drumuri catre biroul vamal. Controlul vamal si liberul de vama se realizeaza direct la depozitul/sediul importatorului cu implicare minima din partea functionarilor vamali.
Daca utilizeaza o astfel de procedura, importatorii pot beneficia de amanarea platii TVA in vama la import, respectiv sa inregistreze TVA prin mecanismul taxarii inverse evitand astfel prefinantarea TVA. De asemenea, plata taxelor la import se va face cumulat (pentru o perioada anterioara de 30 de zile) in momentul depunerii unei singure declaratii vamale globale. Aceasta poate fi utilizata si in cazul exporturilor de marfuri, liberul de vama la export fiind obtinut direct la locul de incarcare, fara drumuri catre birourile vamale.
In contextul crizei COVID-19, vamuirea la domiciliu permite diminuarea interactiunii intre personalul importatorului si functionarii vamali.
Vamuirea centralizata la nivel national
Procedura le permite operatorilor economici care detin certificarea AEO (i.e. atat importatorul, cat si reprezentantul vamal al acestuia) sa depuna declaratia vamala (de import sau de export) la un singur birou vamal, respectiv cel responsabil de aria unde acestia sunt stabiliti, chiar daca marfurile urmeaza sa fie prezentate fizic la alte birouri vamale din tara (de interior).
Astfel, in contextul noilor masuri de fluidizare, procedura va permite ca timpii de stationare a transportatorilor sa se injumatateasca, fiind eliminata necesitatea efectuarii tranzitului vamal. Pana acum, transportul astepta de doua ori: o data la intrarea in tara pentru deschiderea tranzitului, apoi la destinatie pentru inchiderea tranzitului si pentru vamuirea marfurilor.
Procedura se aplica tuturor regimurilor vamale, cu exceptia tranzitului. Totodata, produsele accizabile care intra sub incidenta regimului de antrepozitare si a regulilor privind deplasarea/primirea in regim suspensiv de accize, precum si produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor si altor operatiuni nu pot face obiectul procedurii.
Concluzie
"Reducerea timpilor de vamuire a marfurilor este benefica pentru toti agentii economici din Romania, importatorii si exportatorii mai precis, si implicit pentru consumatorii finali. O zi economisita, in medie, la fiecare livrare, timp in care transportatorul asteapta in camion in fata vamii, va produce efecte in cascada asupra tuturor jucatorilor: distante mai scurte de transport, camioane care nu vor mai intra in orasele mari pentru vamuire, consum mai mic de carburant, reducerea poluarii din marile orase", explica Mihai Petre.
In opinia sa, nivelul de utilizare a simplificarilor vamale si gradul de familiarizare a agentilor economici cu acestea atesta maturitatea procesului de vamuire a marfurilor dintr-o tara.
Astfel, consultantul EY România, precizeaza ca o utilizare de 10% a acestora in Romania comparativ cu 65% media la nivelul UE ne arata ca, in Romania, vamuirea se face inca in mod traditional, pe hartie, fata in fata cu agentul vamal la peste 1 milion de declaratii. Aceeasi concluzie rezulta si din ponderea societatilor certificate ca Operatori Economici Autorizati (AEO): in Romania avem aproximativ 200, comparativ cu Germania, de exemplu, unde sunt peste 6000.