Inspectoratul General al Politiei Romane se pregateste sa achizitioneze un numar de 23 de autovehicule, fondurile necesare fiind obtinute din granturile norvegiene, cunoscute si sub denumirea de Mecanismul Financiar Norvegian.

Potrivit anuntului de participare la licitatia lansata deja in SICAP, valoarea contractului este de 1,3 milioane de lei, masinile fiind destinate muncii operative in cadrul proiectului PDP 2 „Intarirea capacitatilor nationale in domeniul cooperarii politienesti internationale si combaterea infractionalitatii”.

Achizitia este  impartita in 4 loturi, astfel:

- Lotul 1 - 2 berline sau 2 berline echipate cu hayon in spatele vehiculului (autovehicule cu o caroserie tip AA/AB). Valoarea estimata fara TVA este de 121.260,50 lei.

- Lotul 2 - 1 autoturism cu tractiune integrala, caroserie tip pick-up, cinci locuri. Valoarea estimata fara TVA este de 141.470,59 lei.

- Lotul 3 - 19 berline (autovehicule cu o caroserie tip AA). Valoarea estimata fara TVA este de 921.579,80  lei.

- Lotul 4 - 1 autovehicul pentru transport persoane 7 + 1 locuri (caroserie tip BB - camion la care cabina este integrata in caroserie). Valoarea estimata fara TVA este de 121.260,50 lei.

In criteriul de atribuire, pretul are o pondere de 70%, puterea motorului (maxim 200 kW), de 20%, iar garantia (nr. de luni peste 36 de luni), de 10%. 

Potrivit IGPR, durata contractului este de 90 de zile, iar termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 14 octombrie 2020.

Granturile Norvegiene reprezinta scheme de finantare nerambursabila si isi propun, ca obiective generale, sa contribuie la reducerea disparitatilor sociale si economice in Spatiul Economic European, respectiv la intarirea relatiilor bilaterale dintre Norvegia si statele beneficiare. 

Proiectul "Intarirea capacitatii nationale in domeniul cooperarii internationale politienesti si combaterea criminalitatii", in valoare de 8,9 milioane de euro, este implementat de Inspectoratul General al Politei Romane in parteneriat cu Serviciul National de Investigatii Criminalistice din Norvegia (KRIPOS).

Proiectul include cooperare bilaterala intre politia romana si cea norvegiana, inclusiv organizarea de misiuni comune, masuri de combatere a traficului de persoane si infractiunilor economice si imbunatatirea capacitatii tehnice a politiei romane si a altor structuri specializate ale MAI pentru combaterea infractionalitatii la standarde internationale.