Compania Engie Romania va organiza, in luna octombrie, o licitatie pentru achizitia unui numar de 106 utilitare şi 62 autoturisme, valoarea contractului fiind de 2,1 milioane de euro.
Potrivit anuntului de participare publicat pe platforma de achizitii publice, SICAP, contractul nu este impartit in loturi, ceea ce inseamna ca autoritatea contractanta isi doreste un singur furnizor.
In criteriile de atribuire, pretul are o pondere de 80%, iar termenul de livrare, de 20%.
Durata contractului este de 12 luni.
Pentru a fi selectati, ofertantii trebuie sa inregistreze o medie a cifrei de afaceri generale pentru ultimele 3 exercitii financiare incheiate, respectiv 2018, 2017, 2016, de cel putin 4.148.800 euro. Totodata, pentru contractele de achizitie de bunuri, ofertantii trebuie sa faca dovada ca in ultimii 3 ani au furnizat autovehicule in valoare/valoare cumulata de minimum 2.074.400 euro fara TVA.
Cuantumul garantiei de participare solicitate este de 20.744 euro, iar al garantiei de buna executie, de 5% din pretul contractului.
Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 14 octombrie 2019.
Autoritatea contractanta a mai anuntat ca in cazul in care doua sau mai multe oferte admisibile clasate pe primul loc au preturi egale, entitatea contractanta va solicita reofertarea in SICAP, in vederea departajarii ofertelor, iar oferta cu cel mai scazut pret va fi desemnata castigatoare.
Engie Romania, filiala locala a grupului italian Engie, furnizeaza gaze naturale si energie electrica pentru 1,7 milioane de clienti. Compania opereaza o retea de 19.400 km in 19 judete din sudul Romaniei si Bucuresti si are 3.700 de angajati.