Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari din România (UNSICAR) a incheiat un protocol de colaborare cu Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA), initiativa ce va permite membrilor Uniunii sa isi sprijine clientii, creditori ai asiguratorilor aflati in insolventa, in vederea recuperarii sumelor cuvenite de la Fond.
UNSICAR a initiat demersurile de incheiere a acestui protocol pentru a-si sustine companiile membre, in relatia cu clientii lor, care au calitatea de creditori ai unor asiguratori aflati in insolventa si sub gestionarea FGA, in demersurile de recuperare a despagubirilor.
“In baza acestui protocol, vom putea sa desfasuram si actiuni comune, cum ar fi cele de consultanta in domeniul regularizarii de daune sau pe aspecte de initiativa legislativa pentru actele normative de interes comun, formularea de propuneri de amendare a cadrului legislativ actual, daca se considera necesar", a explicat Bogdan Andriescu, presedinte UNSICAR.
La randul sau, Cristian Rosu, director general FGA, considera ca protocolul isi doreste sa impulsioneze cresterea increderii consumatorilor in piata de asigurari si a transparentei procesului de aprobare a cererilor si a platii efective a despagubirilor catre creditorii asiguratorilor aflati in insolventa.
Potrivit acestuia, prin incheierea acestui document, UNSICAR si FGA si-au propus sa sustina cresterea sigurantei si increderii in piata asigurarilor, prin cresterea nivelului informarii, cu ajutorul membrilor UNSICAR, asupra modului de lucru si a activitatii FGA.
Practic, prin intermediul brokerilor de asigurari, creditorii de asigurare vor putea afla informatii legate de stadiul de solutionare a cererilor de plata sau a dosarelor transmise la plata catre FGA, ori despre demersurile care trebuie intreprinse de potentialii creditori de asigurare pentru a solicita deschiderea dosarelor de dauna etc.
UNSICAR, organizatie infiintata in anul 2000, reprezinta 75 de companii - de brokeraj de asigurare, de regularizare daune, asistenti in brokeraj, de pregatire profesionala. Uniunea este membru cu drepturi depline a BIPAR (Bureau International des Producteurs d'Assurances et de Reassurances), for international infiintat in anul 1937, ce reuneste asociatiile profesionale nationale ale intermediarilor in asigurari, precum si a POI (Partners of Intermediaries).
FGA s-a constituit ca persoana juridica de drept public conform Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguratilor. Fondul este o schema de garantare in domeniul asigurarilor si are drept scop protejarea creditorilor de asigurari de consecintele insolventei unui asigurator.