In urma consultarilor cu mediul de afaceri, Ministerul Finantelor a lansat un proiect de modificare si completare a Codului Fiscal si a Legii contabilitatii. 

Dintre masurile propuse spre adoptare, se mentioneaza:

- Revizuirea sferei de aplicare a nedeductibilitatii cheltuielilor inregistrate de contribuabilii platitori de impozit pe profit ca urmare a unor tranzactii efectuate cu o persoana situata intr-un stat care este inclus in Lista jurisdictiilor necooperante in scopuri fiscale. Regim fiscal specific se aplica doar statelor listate in anexa I.
Masura este corelata cu modul de implementare a masurilor defensive de catre celelalte state membre ale Uniunii Europene.

- Clarificarea modului de determinare a ponderii cifrei de afaceri realizata efectiv din activitatea de construcţii in cifra de afaceri totala, in cazul entitatilor care desfasoara activitate in domeniul constructiilor atat pe teritoriul Romaniei, cat si in strainatate. Prin modificare se clarifica modul de stabilire a indicatorului cifra de afaceri realizata efectiv din activitatea de constructii care cuprinde numai veniturile din activitatea desfasurata pe teritoriul Romaniei, precum si a indicatorului cifra de afaceri totala care cuprinde atat veniturile din activitatea desfasurata pe teritoriul Romaniei, cat si in afara Romaniei.

- Clarificarea si reglementarea explicita a regimului fiscal aplicabil valorii nominale a tichetelor cadou primite de persoanele fizice care obtin venituri de natura salariala. In acest sens se precizeaza tratamentul fiscal aplicabil tichetelor cadou acordate persoanelor fizice de catre angajatori/platitori, in afara evenimentelor mentionate explicit de Codul fiscal;

- Clarificarea tratamentului fiscal aplicabil avantajelor de natura salariala neimpozabile si care nu se cuprind in baza de calcul al contributiilor sociale in cazul celor primite in baza unor legi speciale si/sau finantate din buget
Masura vizeaza neimpozitarea si neincluderea in baza de calcul al contributiilor sociale a contravalorii serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului de odihna, pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora acordate de angajator, in masura in care valoarea totala, intr-un an fiscal, nu depaşeşte nivelul unui castig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul in care au fost acordate.

- Se propune pentru anul 2021 ca termenul de depunere a declaraţiei anuale de venit pentru asocierile fara personalitate juridica şi entitaţi supuse regimului transparenţei fiscale sa fie pana la data de 15 martie 2021, inclusiv.  In cadrul aceluiaşi termen se propune pentru asociatul desemnat obligaţia transmiterii catre fiecare membru asociat a informaţiilor referitoare la venitul impozabil/venitul net/pierderea ce ii revine corespunzator cotei de distribuire din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii sau corespunzator cotei de participare, conform contractului de asociere, dupa caz.

- Reglementarea cadrului de aplicare a sistemului TVA la incasare in noile conditii prevazute de Legea nr. 296/2020, respectiv prin raportare la noul plafon de 4.500.000 lei si cu posibilitatea exercitarii optiunii pentru aplicarea sistemului oricand in cursul anului, prin modificarea corespunzatoare a articolelor din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal care fac trimitere la vechiul plafon.
Masura elimina neclaritatile prevederilor legale pentru aplicarea sistemului TVA la incasare.

- Mentionarea expresa in aria de aplicabilitate a prevederilor Legii contabilitatii nr. 82/1991 a unor categorii de entitati. Aceasta masura asigura corelarea cu prevederile Codului fiscal, prin cuprinderea in aria de aplicabilitate a prevederilor legii contabilitatii a persoanelelor juridice straine care desfaşoara activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente in Romania, precum si persoanele juridice straine care au locul de exercitare a conducerii efective in Romania.

- Reglementarea, la nivelul legii contabilitatii, a categoriilor de informatii care au caracter public, precum si a conditiilor in care Ministerul Finantelor poate incheia protocoale avand ca obiect transmiterea unor asemenea informatii. Aceasta masura are in vedere operationalizarea transmiterii de catre Ministerul Finantelor a unor date cuprinse in situatiile financiare anuale/raportarile contabile anuale existente in baza de date a ministerului, in baza unor protocoale de colaborare.

Proiectul poate fi consultat la rubrica Transparenta decizionala.