Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat o noua lista cu persoanele juridice acceptate in cadrul Programului Rabla Plus, ca urmare a aprobarii dosarelor de finantare in sedinta Comitetului de Avizare din data de 29 august 2018. 

Pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 49 dosare pentru 132 autovehicule (40 electrice hibride si 92 pur electrice).

Lista persoanelor juridice care au fost acceptate in cadrul acestui program este publicata pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la sectiunea aferenta programului.

Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa unuia dintre producatorii/dealerii auto validati, lista acestora fiind disponibila pe site-ul institutiei.

In ceea ce priveste Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national (Programul Rabla), avand in vedere epuizarea fondurilor alocate persoanelor juridice, AFM reaminteste ca a demarat procedura de suplimentare a bugetului alocat programului.

Persoanele juridice care au depus dosare de acceptare si indeplinesc criteriile de eligibilitate vor fi aprobate dupa rectificarea bugetara. AFM publica periodic listele cu persoanele incadrate in aceasta categorie, la sectiunea Cereri care indeplinesc criteriile de eligibilitate si vor fi aprobate dupa rectificarea bugetara.

Persoanele juridice care doresc sa se inscrie in Program o pot face pana la finalul sesiunii, sub rezerva aprobarii suplimentarii bugetului.

Sesiunea de depunere a dosarelor atat pentru Programul Rabla, cat si pentru Programul Rabla Plus se desfasoara pana la data de 28 septembrie 2018.

De asemenea, in sedinta Comitetului de Avizare au fost aprobati si 4 producatori (2 pentru Programul Rabla si 2 pentru Programul Rabla Plus) care vor incheia contracte de finantare nerambursabila cu Administratia Fondului pentru Mediu in perioada 30 august – 4 septembrie 2018.