Parcul de vehicule al Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB) va intra anul viitor intr-un program de reinnoire prin achizitia a 500 de autobuze noi.
Reprezentantii RATB au dat asigurari ca, in prezent, vehiculele din trafic corespund din punctul de vedere al sigurantei, iar parcul de vehicule va intra anul viitor intr-un program de reinnoire prin achizitia a 500 de autobuze noi, in conditiile in care "municipalitatea si-a dovedit sprijinul pentru activitatea de transport public a orasului".
Potrivit companiei, autobuzele si troleibuzele din parcul auto aflat in circulatie sunt dotate cu anvelope de iarna, iar instalatiile de incalzire au fost verificate si functioneaza in parametri normali. Regia precizeaza totodata ca autovehiculele au inspectiile tehnice periodice efectuate conform legii, iar verificarile zilnice sunt efectuate numai de personal tehnic specializat.
In ceea ce priveste starea de curatenie, conducerea RATB a dispus masuri suplimentare pentru a se asigura programul de spalare si igienizare pentru fiecare vehicul.
"Avand in vedere ca in ultimele zile au aparut in mediul online informatii false referitoare la starea tehnica a vehiculelor RATB aflate in trafic, precizam urmatoarele: inregistrarile video care au stat la baza materialelor publicate sunt vechi de doi ani. Precizam ca nici in acea perioada - cand bugetul alocat de primarie nu asigura decat un minim necesar pentru intretinere - vehiculele din trafic nu reprezentau vreun pericol pentru viata si sanatatea calatorilor", au conchis reprezentantii RATB.