Consiliul Concurenței a recomandat Registrului Auto Român (RAR) să evite crearea unui monopol în ceea ce privește realizarea plăcuțelor care conțin dimensiunile și masele maxime autorizate ale vehiculelor de transport. Ca urmare, RAR a demarat noua procedură de selecție a producătorilor acestui tip de plăcuțe.
Realizarea plăcuțelor care conțin dimensiunile și masele maxime autorizate pentru vehicule de transport rutier de peste 7,5 tone se realizează în România conform normelor europene (Directiva 96/53/CE, Regulamentului UE 19/2011) și a prevederilor naționale de aplicare a acestora.
În perioada 2013-2015, ulterior implementării în România a normativelor europene, RAR a organizat o procedură de achiziție publică, în urma căreia a fost desemnată câștigătoare asocierea SC Marad Concept SRL - SC Vesta Investment SRL.
”După anul 2015, contractul de colaborare cu asocierea nu a mai fost prelungit, în contextul în care majoritatea vehiculelor din România erau deja echipate cu respectivele plăcuțe, iar vehiculele noi erau echipate din fabrică de către producătorii auto. Cu toate acestea, au rămas unele vehicule care nu se aliniaseră încă normelor și care au solicitat, în continuare, aceste dotări de la SC Marad Concept SRL”, menționează Consiliul Concurenței.
În cursul acestui an, instituția a primit o sesizare referitoare la faptul că doar o companie, SC Marad Concept SRL, realizează aceste plăcuțe care conțin dimensiunile și masele
maxime autorizate ale vehiculelor utilizate de firmele de transport sau de operatorii de transport rutier din România.
Ca urmare a discuțiilor purtate de autoritatea de concurență cu reprezentanții RAR, a fost demarată o nouă procedură de selecție, având la bază aceleași cerințe tehnice și administrative cu cele stabilite la procedura organizată în anul 2013, fără ca prețul să mai constituie una dintre condițiile care să fie luate în calcul, existând astfel posibilitatea ca mai multe oferte să fie declarate conforme, iar ofertanții să fie nominalizați de RAR ca producători autorizați de astfel de plăcuțe.
Perioada de depunere a posibilelor oferte este până la data de 10 septembrie 2022, pe site-ul RAR fiind prezentate și criteriile tehnice care trebuie îndeplinite de către ofertanți.