Majoritatea companiilor de transport se concentrează pe problema sustenabilității, iar cele cu flote mai mari de vehicule au mai multe șanse să implementeze concepte și măsuri pentru a reduce emisiile de CO2. Acestea sunt cele două concluzii principale ale ediției din acest an a studiului „Sustainable Reality Survey”, realizat de Goodyear.
Potrivit sondajului, la care au participat peste 1.400 de operatori de flotă din 33 de țări europene, anvelopele joacă un rol cheie în reducerea emisiilor flotei, iar companiile devin din ce în ce mai bine informate cu privire la legislația de mediu.
Studiul Goodyear mai arată că 41% dintre operatorii de flote din Europa consideră că măsurile de îmbunătățire a sustenabilității nu asigură numai protecția mediului, ci creează și oportunități de a reduce costurile de operare ale companiei. Rezultatele sondajului indică faptul că industria de transport este informată și pregătită să ia măsuri pentru îmbunătățirea eficienței. Potrivit studiului, 83% dintre companiile de transport și-au definit deja obiective de sustenabilitate sau o vor face în următoarele 12 luni.
Sondajul mai arată, că anvelopele eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil reprezintă soluția aleasă pentru 54% din parcurile auto din Europa, managerii de flote considerând că rezistența la rulare joacă un rol important în eficiența generală a unui vehicul.
Pe de altă parte, cunoașterea legislației de mediu din fiecare țară s-a îmbunătățit de la ultimul sondaj din 2021. Astfel, 89% dintre companiile cu flote declară că sunt familiarizate cu legislația care se aplică pieței locale de transport și se află astfel într-o poziție strategică mult mai bună pentru a lua decizii bazate pe hotărârile guvernamentale.
Deși imaginea generală este pozitivă, există încă obstacole semnificative în calea implementării soluțiilor durabile. În special pentru companiile cu flote mai mici, costurile de achiziție în prezent nu justifică rentabilitatea viitoare, 59% dintre companii declarând că acestea sunt cel mai mare obstacol în calea acestui tip de soluții.
Pe de altă parte, 74% dintre cei chestionați au indicat avantajele financiare ca fiind cel mai important stimulent pentru implementarea strategiilor de durabilitate. Acesta este un indiciu că flotele resimt efectele mediului economic actual. Cu toate acestea, implementarea unor aplicații pentru măsurarea și reducerea impactului asupra mediului rămâne dificilă pentru multe flote mici și mijlocii.
„Sondajul arată că industria este pe drumul cel bun către un viitor durabil. De la sondajul de anul trecut, mediul economic s-a schimbat semnificativ, făcând eforturile flotelor și mai îmbucurătoare în această perioadă. Discuția trece de la o problemă pur de mediu. Mai degrabă, este vorba de a ține pasul cu industria și de a crește profitabilitatea”, a precizat Maciej Szymanski, director de marketing pentru Europa la Goodyear.