Luna mai a anului 2019 continua promitator evolutia de pana acum. Dupa primele cinci luni din 2019, in urma rezultatului bun din luna mai, piata auto creste cu 11,6%, la 78.400 unitati, potrivit Apia.

Pe plan european insa, consemnam, dupa primele cinci luni din 2019, volume mai mici ale vanzarilor de autoturisme noi din Uniunea Europeana, respectiv -2,1% comparativ cu 2018. Aceasta scadere este determinata, in special, de tarile EU15, care au si cea mai mare pondere in totalul pietei UE (- 2,5%). Mai 2019 este prima luna de stagnare (+0,1%) dupa 8 luni de scadere consecutiva a pietei europene, (evolutie explicabila pentru ultima parte a anului trecut de trecerea la cerintele de omologare WLTP). Principalele tari din UE care, impreuna, acopera cca. 75% din piata, inregistreaza dupa 5 luni, urmatoarea evolutie: Franta 0,1%, Germania +1,7%, Italia -3,8%, Spania -5,1% si UK –3,1%.

In continuare, in Romania, vanzarile sunt sustinute, in principal, de catre persoanele juridice care acopera 58% din totalul achizitiilor de autoturisme realizate in primele cinci luni ale lui 2019. Este insa de remarcat faptul ca numarul de autoturisme achizitionate de catre persoanele fizice in aceste prime cinci luni (28.223 unitati) este cu 24,8% superior celui din perioada similara a anului trecut (22.620 unitati), chiar daca, in 2019, Programul Rabla a demarat cu 1 luna mai tarziu decat anul trecut (deci, o perioada mai scurta de functionare efectiva in aceste prime 5 luni); ca urmare, si ponderea persoanelor fizice a crescut, pe ansamblul perioadei analizate, de la 38% in 2018 la 42% in 2019.

In ceea ce priveste autoturismele rulate (in marea lor majoritate nefiscalizate), in primele cinci luni ale anului 2019 au fost inmatriculate 184.091 unitati, cu 6,6% mai putine decat in 2018, dar si pe structura de varsta imbunatatita (cele cu varsta mai mare de 12 ani inregistrand, pe un volum important, o scadere de 11,9%).

Top-ul pe marci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de catre Dacia, cu 22.014 unitati, urmata de catre Renault, cu 6.867 unitati si Volkswagen 6.849 unitati, Dacia conducand top-ul la categoria autoturisme, iar Ford la cea de vehicule comerciale usoare.

La autoturisme, top-ul pe marci are pe primul loc Dacia, cu 20.888 unitati (31,2% cota de piata, pe un volum in crestere cu 8,7% fata de 2018), urmata de Renault cu 6.259 unitati (9,3% cota de piata, volume in crestere cu 43,3% fata de 2018); Volkswagen 6.031 unitati (9,0% din total piata, volume in crestere cu 2,1%), Skoda 5. 390 unitati (8,0% cota de piata, volume mai mici cu 2,5%) si Ford 4.285 unitati (6,4% cota de piata, volume mai mari cu 13,7%).

Pe modele, cu cele 8.750 unitati vandute, Dacia Logan este cel mai bine vandut model in primele cinci luni din 2019, urmat de Dacia Duster cu 4.674 unitati, Dacia Sandero 4.615 unitati, Renault Clio 3.210 unitati si Skoda Octavia 2.012 unitati.

Analizand segmentarea pe clase, dupa primele cinci luni ale anului, consemnam o evolutie mixta, astfel: cresteri pe segmentele Sport (+26,3%), SUV(+23,2%), clasa B (+21,2%), clasa C (+6,8%) si scaderi pe F (-46,1%), A (-21,4%), D (-14,8%), MPV (-8,0%) si E (-3,3%).

In functie de tipul de combustibil, autoturismele pe benzina detin un procent de 71,2% din total, semnificativ mai mare comparativ cu ponderea pe care o aveau in primele cinci luni ale lui 2018 (58,8%). Dintre primele 10 marci / modele cele mai vandute, 7 marci si respectiv 8 modele au o pondere in vanzari cu motorizari pe benzina peste aceasta medie.

Pe de alta parte, in luna mai, a crescut cu 2 puncte procentuale ponderea motorizarilor diesel, fata de cota avuta in luna aprilie (21,3% fata de 19,4%). In acest context, ponderea la care ajung autoturismele cu motoare diesel dupa 5 luni din 2019 este 25,4%, 8 marci si respectiv, 8 modele avand opondere a vanzarilor de autoturisme peste acest procent. In schimb, la categoria vehicule comercialeusoare, ponderea motorizarilor diesel, reprezinta 95,8% din total. La acest subiect, apreciem necesar sa facem urmatoarea mentiune: desi motoarele diesel de ultima generatie au limite de emisii poluante comparabile cu cele pe benzina, avand in plus, emisii de CO2 mai mici decat acestea, constatam ca in spatiul public este promovata o perceptia generala nefavorabila inclusiv pentru noul diesel, datorita unor enunturi publice insuficient documentate si care fac referire la nivelul emisiilor poluante ale autoturismelor diesel cu norme de poluare depasite astazi dpdv tehnologic (Euro4 si inferior). In plus, respectarea obiectivelor stabilite pentru urmatorii ani in ceea ce priveste reducerea emisiilor de CO2, depinde, in continuare, in mare masura, de o mai mare penetrare pe piata a autoturismelor dotate cu motoare diesel de ultima generatie.

Autoturismele “verzi“ (electrice si hibride): ponderea acestora continua sa creasca, ajungand sa detina, in primele cinci luni ale lui 2019, o cota de piata relativ importanta, respectiv 3,4% (anul trecut au avut o pondere de doar 2,3%), dupa ce, in luna mai, acestea au inregistrat o cota de piata de 4,6% (cea mai mare pondere lunara de cand acesta categorie de autoturisme este evidentiata in statisticile noastre !)

Pe categorii, consemnam o crestere de 149,3% (2,5 ori) la autoturismele full electrice si o scadere de 34,3% la cele plug-in. Pe de alta parte, autoturismele hibride inregistreaza o crestere de 71,0%. In acest context, trebuie remarcata evolutia foarte buna din primele doua luni de derulare a Programului Rabla Plus din acest an, perioada in care numarul persoanelor fizice care au achizitionat omasina electrica, a crescut de cca. 5 ori (!) comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Aceasta evolutie constant pozitiva din ultimii ani ne incurajeaza sa sustinem continuarea si in anii viitori a acestui Program (ex: pana in 2025), dar cu un buget superior, in concordanta cu cererea de autovehiculele „verzi”, care va continua sa creasca semnificativ, obiectivul fiind de a avea in parcul national un numar cat mai mare de autovehicule, deloc sau cat mai putin poluante, in conformitate cu cerintele UE in domeniu.

O alta analiza de interes este si evolutia autoturismelor cu tractiune integrala (4x4). Acestea reprezinta 18,8% din totalul livrarilor realizate in primele cinci luni ale lui 2019, pe un volum total de 12.637 unitati, in crestere cu doar 0,7% fata de 2018 (mult sub cresterea medie a pietei, care a fost +13,1%).

In functie de tara de provenienta a autoturismelor, situatia se prezinta astfel: Romania 31,1%, Germania 17,9%, Cehia 10,3%, Turcia 10,2% si Spania 8,1%.

In acest context, vanzarile de autoturisme din productia autohtona au crescut in aceste prime cinci luni din 2019 cu 12,9% comparativ cu perioada similara din 2018, in timp ce cele din import au inregistrat o crestere de 13,2%.

Photo by Evgeny Tchebotarev on Unsplash