Piața globală a transportului de marfă este de așteptat să se contracte în termeni reali cu 2,4% în 2022 și să atingă o valoare de 263.133 milioane euro, arată o analiză realizată de compania de consultanță Transport Intelligence (Ti). Se estimează că piețele de transport aerian și maritim vor scădea, în 2022, cu 2,7%, respectiv 2,2%.
”În ultimii doi ani, industria de transport de marfă a fost afectată de restricțiile Covid-19, de creșterea inflației și de majorarea prețului carburanților, pe fondul scăderii cererii consumatorilor. Efectul continuu al acestor factori va afecta creșterea pieței globale de transport de marfă în 2023, care va crește cu doar 0,7%”, explică Marta Chiriatti, analizti Ti.
Conform analizei, piețele emergente vor stimula creșterea, iar rezultatul politicii Chinei anti-Covid ar putea avea un impact major asupra momentului în care cererea va reveni.
Piața de transport aerian de marfă este prognozată să crească cu doar 0,8% în termeni reali în 2023, iar cea a transportului maritim va ânregistra un avans de 0,7%. ”Tendința generală este că cererea de servicii de transport maritim va fi mai mică în țările dezvoltate, dar țările în curs de dezvoltare vor preveni colapsul creșterii volumului. Combinată cu reducerea congestiei portuare, supracapacitate și un an de bază slab, piața de transport maritim se îndreaptă către o creștere redusă în 2023”, arată Marta Chiriatti.
Dimensiunea și creșterea pieței globale de transport de marfă în perioada 2011 – 2026
Sursa: Ti
Dintre cele mai mari trei piețe de transport de marfă, Asia- Pacific va înregistra cea mai puternică creștere în 2023. Europa și America de Nord vor obține rezultate sub rata medie de creștere globală, de 0,7%.
Regiunea Asia Pacific va domina creșterea globală în 2023, susținută de Parteneriatul Economic Regional Cuprinzător (RCEP), de lanțuri de aprovizionare eficiente și de costuri competitive. Regiunea va înregistra, anul viitor, o creștere de 1,3% în termeni reali (transportul aerian de marfă - 1,3%; transportul maritim - 1,3%). În plus, Asia de Sud-Est și India vor beneficia de diversificarea comerțului în afara Chinei continentale, iar tendința se reflectă în previziunile de transport de marfă ale regiunilor.
Europa se confruntă cu o recesiune de iarnă, deoarece prețurile neobișnuit de mari ale energiei afectează puterea de cumpărare a gospodăriilor din cauza impactului războiului din Ucraina. Costurile în creștere ale energiei reprezintă o amenințare pe termen lung la adresa competitivității industriei europene. Drept urmare, Europa va înregistra, anul viitor, o creștere timidă, de 0,5% în termeni reali (transportul aerian de marfă - 0,6%; transportul maritim - 0,5%).
Regiunea Americii de Nord va înregistra, în 2023, doar o creștere de 0,1% în termeni reali (transportul aerian de marfă - 0,1%; transportul maritim - 0,0%). Economia SUA este de așteptat să intre într-o recesiune ușoară din cauza inflației și a perturbărilor economice cauzate de scăderea cererii consumatorilor și de încetinirea din Europa, un partener comercial important al SUA.