Planul de sustinere a economiei va fi lansat în maximum 10 zile si va cuprinde trei directii de actiune, a declarat premierul Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, finantarea planului de sustinere a economiei va fi asigurata prin fondurile europene obtinute prin programul Recovery Fund (relansare economica), programul SURE (sprijin pentru protejarea locurile de munca si a angajatilor) si programul React-EU (fonduri de coeziune).

"Pregatim acum un program foarte mare de sustinere a economiei, pe lânga toate masurile pe care le-am luat. (...) Pe scurt, în planul pe care îl pregatim si pe care îl vom lansa în maxim 10 zile, pregatim schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru companiile mari, care nu sunt IMM-uri, care nu se încadreaza în categoria de IMM-uri, pentru a injecta resurse financiare în aceste companii, pentru a le sustine investitiile si pentru a le sustine capitalul de lucru, regândirea schemei de ajutor de stat pentru investitiile green field pentru a stimula cât mai mult investitiile facute de la firul ierbii, fie de companii care vor sa vina în România, fie de companii care sunt prezente în România, dar vor sa dezvolte capacitati noi de productie. Punem la punct un întreg plan de granturi pentru IMM-uri. Deocamdata înca nu avem resurse financiare suplimentare de la nivel european, ele urmeaza sa vina prin Recovery Fund, prin programul SURE, prin programul React EU. Pentru fiecare urmarim ce putem finanta, care este sistemul prin care ni se aloca resursele respective, sa vedem cum putem directiona banii spre acele zone care sa ne genereze dezvoltare economica", a declarat Ludovic Orban.

El a precizat ca România are peste 2,2 miliarde de euro din resursele pe care le are la dispozitie datorita cresterii flexibilitatii dintre fonduri, fie prin supracontractare, bani care vor fi alocati în granturi pentru investitii catre companii.

Premierul a indicat ca, în luna mai, numarul de angajati cu contracte de munca este aproape egal cu cel din 2019, fiind cu doar 14.000 de astfel de angajati în minus.