Începând din luna decembrie, Guvernul de la Varșovia va elimina accizele aplicate carburanților, una dintre măsurile prevăzute într-un program mai larg destinat contracarării inflației, care a atins cel mai ridicat nivel din 2001.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a precizat că așa-numitul „Scut Anti-inflație” va costa guvernul aproximativ 10 miliarde de zloți (2,4 miliarde de dolari). În afara de eliminarea accizelor la carburanți, Guvernul polonez va reduce TVA-ul și accizele la gaze și energie, începând din ianuarie, concomitent cu acordarea unor ajutoare gospodăriilor sărace.
În Polonia, rata anuală a inflației a urcat, în luna octombrie, la 6,8%, cel mai ridicat nivel din 2001
„Oferim o reducere mare a taxelor, pentru a amortiza efectele inflației”, a spus Mateuszi Morawiecki, care estimează că inflația va continua să crească în perioada decembrie-martie.
În acest context, începând din data de 20 decembrie, accizele la carburanți vor fi reduse la 0% timp de cinci luni pentru a scădea prețurile care au crescut vertiginos la niveluri record.